logare  |  registrare

Mihai Eminescu — Mai am un singur dor

Mihai Eminescu — Mai am un singur dorzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Mihai Eminescu — Mai am un singur dor
42.52 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Mihail Eminescu Mai am un singur dor


           1. Mai am un singur dor are ca temă motivul comuniunii dintre om şi natură, sau mitul reintegrării, care, fiind tratată prin prisma sentimentului de melancolie şi tristeţe, se transformă într-o elegie sau într-o meditaţie pe tema destinului uman. Ideea textului este identitatea dintre poet, popor şi patrie, idee care îi caracterizează pe aproape toţi scriitorii, care reprezintă linia poeziei de specific naţional: Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Barbu.

            Nucleul generator al poeziei îl formează motivul dorului, de unde şi titlul Mai am un singur dor. Dorul este un sentiment specific poporului român şi exprimă aspiraţia către absolut, o stare de nelinişte, de dorinţa de a trăi sentimentul de iubire, de melancolie şi de tristeţe. El se împleteşte cu doina, alcătuind un motiv specific poporului român. Imaginile utilizate de poet sunt romantice. Trecerea în nefiinţă, sintetizată în mitul Marea Trecere, se împleteşte cu o evaziune în natură: „Să-mi Fie somnul lin /Şi codrul aproape, /Pe-n tinsele ape /Să am un cer senin".

Participarea naturii la această reintegrare va fi continuă. Toamna va da glas „frunzişului veşted", izvoarele vor rosti o litanie: „Pe când cu zgomot cad/Isvoarele-ntruna, /Alunece luna /Prin vârfuri lungi de brad".

         Teiul sfânt îşi va întinde ocrotitor braţul unei crengi deasupra mormântului său: „Deasupră-mi teiul sfânt /Să-şi scuture creanga". Acelaşi sens integrator îl are înlocuirea „sicriului bogat" cu „un pat din tinere ramuri". Comuniunea cu luceferii este un semn al mitului Marea Trecere: „Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, / Fiindu-mi prieteni, / O să-mi zâmbească iar", iar contopirea cu Pământul-Mumă este un alt mod de integrare în mit: „Ci eu voi fi pământ /în singurătate-mi". Această contopire are la bază profunda identitate dintre poet, popor şi patrie.


         2.  Mai am un singur dor este o elegie romantică, fiindcă sentimentul de tristeţe structurează tema, ideea şi eul poetic, pentru că avem o evaziune în natură, în mit şi chiar în nefiinţă. Eminescu trăieşte, ca şi poetul popular din Mioriţa, evenimentele mitului autohton. Dacă în poemul Luceafarul aceste mituri sunt prezente în structura epică, aici ele sunt mai mult sugerate. Mitul Luceferilor este dezvoltat prin personificare:
„Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, / Fiindu-mi prieteni, / O să-mi zâmbească iar". Tot astfel, mitul Pământul-Mumă participă la moartea poetului: „Va geme de paterni / Al mării aspru cânt... / Ci eu voi fi pământ / In singurătate-mi". „Teiul sfânt" — prelucrare a mitului arborelui sacru — îşi va întinde creanga protector asupra sa, repetând acelaşi procedeu. Sfânta Lună va veghea Marea Trecere a poetului, exponent
al conştiinţei universale şi, corelativ, al soarelui spirit {„Alunece luna /Prin vârfuri lungi de brad"). Se sugerează mitul Cerul Tată, prin prezenţa bradului cosmic.


            Sentimentul naturii se împleteşte organic cu sentimentul de dor şi cu dragostea faţă de ţară. în acelaşi timp, poezia poate fi interpretată ca o meditaţie pe tema destinului uman (fortuna labilis). Poetul găseşte, ca şi păstorul moldovean din Mioriţa, un echilibru al universului, care se realizează prin sacrificiul său. Legea armoniei şi echilibrului exprimă înţelegerea lumii şi a universului, aşa cum o are poporul român, dar, în acelaşi timp, ea exprimă şi o trăsătură a clasicismului. Prezenţa şi a altor concepte clasiciste sugerează să se poată discuta despre sinteza adusă de Eminescu, deci discutarea poeziei ca o poezie programatică (ars poetica).

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net