logare  |  registrare

Greuceanu

Greuceanuzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 12 septembrie 2011
Greuceanu
40.63 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Greuceanu


             Greuceanu este un basm popular şi are ca temă lupta dintre bine şi rău. Binele este reprezentat de Greuceanu, fiindcă, asemeni lui Făt-Frumos, luptă împotriva zmeilor, care reprezintă răul. Răul, pe care-l fac zmeii, constă în faptul că fură soarele şi luna de pe cer, adică lumina. împăratul Roşu promite celui care le va aduce că îi va da fiica de soţie şi o jumătate de împărăţie. Mulţi voinici se oferiră, dar nu reuşiră. Acest element arată caracterul excepţional al lui Greuceanu, care se roagă de împărat să-i ierte pe ceilalţi voinici, căci el va aduce înapoi soarele şi luna. El pleacă împreună cu fratele său la Faurul Pământului şi se sfătuiesc cum să ducă lupta. Apoi Greuceanu se desparte de fratele său, după ce se înţeleg asupra semnelor, prin care să cunoască fiecare soarta celuilalt. Fratele lui Greuceanu rătăceşte fără nici un rost prin lume şi se întoarce la locul despărţirii. Greuceanu însă ajunge la palatul zmeilor, se preface în porumbel şi apoi în muscă, pentru a afla unde sunt zmeii, când şi pe unde se vor întoarce. Greuceanu se ascunde sub un pod, pândind întoarcerea zmeilor de la vânătoarea din Codrul Verde, se va lupta cu zmeul cel mic şi cu cel mijlociu şi-i va omorî. Cu zmeul cel mare lupta a fost grea. Greuceanu îl bagă în pământ până la gât. El află de la zmeu că soarele şi luna erau închise într-un turn, iar cheia era degetul cel mic al zmeului. îi ia zmeului degetul cel mic, îl ucide, găseşte cula din Codrul Verde şi aruncă soarele şi luna pe cer. Oamenii mulţumesc lui Dumnezeu că a dat putere lui Greuceanu în lupta împotriva zmeilor.

 

            La întoarcere, Greuceanu se întâlneşte cu fratele său şi loveşte zmeoaicele, care voiau să se răzbune. Ele luaseră forma unui păr cu roade şi a unei grădini înflorite. Mama zmeilor îi urmăreşte până la Faurul Pământului. Acesta pregăteşte un chip de fier al lui Greuceanu, înroşit în foc. Muma zmeilor îl înghite şi moare, prefăcându-se într-un munte de fier. Greuceanu dovedeşte de mincinos pe sfetnicul care, cu ajutorul diavolului, îi furase paloşul şi susţinea că se luptase cu zmeii.

        Basmul Greuceanu este o creaţie epică în proză, cu personaje fantastice şi întâmplări excepţionale imaginare, realizate în scopul unei învăţături morale. Eroul principal, Greuceanu, este viteaz, curajos, inteligent, bun cu toată lumea.

         El intervine pentru iertarea voinicilor, fiindcă nu au reuşit să se lupte cu zmeii, şi chiar a sfetnicului mincinos, când a vrut să-i fure răsplata. Greuceanu oferă un model de comportare morală, fiindcă a ierta, a avea milă nu numai pentru flăcăii căzuţi în închisoare pentru orgoliul lor, ci şi faţă de duşmanul său, înseamnă a respecta normele de viaţă creştină.

...

Păreri:
  • 5 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 07.01.2013
    acest referat este foarte reusit
  • 5 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 07.01.2013
    acest referat este interesant
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net