logare  |  registrare

Ion Barbu — Copacul

Ion Barbu — Copaculzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru joi, 15 septembrie 2011
Ion Barbu — Copacul
38.19 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Ion Barbu — Copacul


           1. Poezia Copacul este o ars poetica pentru perioada parnasiană a evoluţiei sale, care cuprinde poezii ca: Elan, Lava, Munţii, Banchizele. De aici imaginile construite pe metonimii, pe care el le defineşte ca „placate", prin care „copacul", simbol central al eului poetic, îşi defineşte treptat valorile.

       Dacă la Eminescu avem teiul şi salcâmul ca imagini simbolice ale poetului, la Alecsandri avem bradul ca şi la Bogdan Petriceicu Hasdeu, la Blaga avem gorunul, Ion Barbu nu întâmplător se defineşte printr-un simbol abstract, fiindcă ceea ce aduce nou poezia lui Ion Barbu este poetizarea termenului abstract, considerat până la el ca fiind antipoetic.

         In textul Sfintei Evanghelii copacul, în analogie cu omul, este cel care arată calităţile omului după roadele lui. De aceea, deşi imaginile caută să se conformeze esteticii parnasiene în sensul obiectivării lirismului, avem o evidentă influenţă a expresionismului prin drumul spre interior, pe care îl sugerează prin faptul că totul este structurat pe conceptul de cunoaştere: „Hipnotizat de-adânca şi limpedea lumină/A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea/Să sfărâme zenitul şi-nnebunit să bea,/Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină".

         Versurile sunt semnificative şi pentru conceptul de corespondenţă dintre micro­cosmos (eul politic - copacul) şi macrocosmos (universul) specific simbolismului, pe care Ion Barbu l-a cunoscut şi l-a studiat prin Mallarme, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine, Edgar Allan Poe. Acest „cerplatonician''al poeziei pure, de esenţă simbolistă, îl găsim consemnat în versurile: „Nici vălurile nopţii, nici umeda perdea/De nouri, nu-i goneşte imagine senină:/ De-un strălucit albastru viziunea lui e plină/ Oricât de multe neguri înjuru-i vor cădea"... .

          Dacă imaginile primelor două catrene sunt simboliste, cele din terţiene, prin problematica lor, înclină spre expresionism, spre cea de a doua etapă, fiindcă ea, cunoaşterea, „licoarea opalină", sorbită în această etapă, aduce „un rod îmbelşugat": „Dar, când augusta toamnă din nou îl înfăşoară/ în tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară, /sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat. /Atunci, intrând în simpla, obşteasca armonie,/ Cu tot ce-l limitează şi-l leagă, împăcat,/ In toamna lui copacul se-înclină către glie". Asemeni unui copac plin de rod, în toamna vieţii sale, omul, poetul îşi aduce roadă sa, care-1 caracterizează şi arată valoarea lui, sensul vieţii sale.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net