logare  |  registrare

Dialectica şi alternativele ei

Dialectica şi alternativele eizoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 15 august 2011
Dialectica şi alternativele ei
50.44 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 56
Descriere

Dialectica şi alternativele ei

 

1. Dialectica lui Hegel şi Marx.
2. Dialectica şi principiile ei.
3. Categoriile filosofice, corelaţia dintre particular-ştiinţific, general-ştiinţific şi universal.
4. Legile dialecticii şi însemnătatea lor metodologică.


 1. 

     Concepţia filosofică despre lume are scopul de a forma nu numai un model teoretic despre ea, ce prezintă lumea asta, dar şi de a arăta cum este ea. Rezolvarea acestei probleme este legată de formarea şi constituirea dialecticii ca teorie despre cele mai generale legi de dezvoltare a realităţii.

          Dialectica (grec. dialegomai - întreţin o conversaţie, disput) - noţiune filosofică, care la origine în antichitate înseamna arta dialogului, măiestria de a ajunge la adevăr  prin discuţie, prin descoperirea contrazicerilor în raţionamentul oponentului. Dialectica filosofilor greci din acea perioadă purta caracter spontan. Cel mai mare dialectician al Greciei antice Heraclit afirma că totul există şi concomutent nu există, deoarece totul curge şi se transformă necontenit, apare şi dispare. E bine cunoscută maxima lui “Panta rei” (“totul curge”). Lumea, după Heraclit, este constituită din contrarii, iar lupta dintre contrarii este cauza dezvoltării. Socrate  privea dialectica ca măiestria de afla adevărul prin ciocnirea părerilor contrare, modul de a duce o discuţie ştiinţifică. Platon numea dialectica metodă logică care cu ajutorul analizei şi sintezei duce la cunoaşterea adevăratului existent – ideilor. Aristotel înţelegea dialectica ca măiestria demonstrării şi respingerii Lui Aristotel îi aparţine meritul de a defini şi cerceta formele esenţiale ale gîndirii dialectice. Dialectica  în  această perioadă este încă foarte primitivă şi simplistă,deoarece filosofii greci antici mai mult atrăgeau atenţia asupra mişcării şi a legăturilor dintre lucruri, decît asupra a ceea ce se mişcă, se transformă şi se leagă. Ei nu ajunseseră la descompunerea obiec-telor şi fenomenelor naturii în părţile componente şi la analiza lor, fără de care este imposibilă cunoaşterea profundă şi multilaterală a lor.


     În epoca medievală se cultiva măiestria de predicator, se formulau metode de respingere a eterodoxiei, culmea dialecticii medievale devin operele lui P.Abelard. Ulterior, pînă la finele secolului 18, dominantă a fost concepţia metafizică despre lume, care o interpreta ca ceva neschimbat şi absolut.Excepţie fac unele elemente de dialectică în filosofia lui Descartes, Spinoza, Diderot. Temeliile concepţiei metafizice au început să fie zdruncinate odată cu dezvoltarea ştiinţelor naturale de la jumătatea secolului 18-lea (una din ele a fost geniala descoperire a legii conservării şi transformării materiei de către Lomonosov) şi a activităţii practice a oamenilor, care au demonstrat caracterul  schimbător a tot ce există.

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net