logare  |  registrare

Administratia publica si mediul politic

Administratia publica si mediul politiczoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru smbt, 29 septembrie 2012
Administratia publica si mediul politic
Autor: Olya
31.5 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 172
Descriere

Administratia publica si mediul politic

 

         Puterea executivă este una dintre formele de manifestare a puterii publice, căreia îi corespund sub aspect organizatoric autorităţile administraţiei publice. Comparativ cu puterea legislativă, în cadrul căreia reprezentarea politică este bine conturată şi interesele politice sunt promovate într-o formă organizată, administraţia publică se distinge de mediul politic, cel puţin în majoritatea structurilor şi acţiunilor sale. Într-adevăr, deşi conducerea administraţiei publice la nivel central şi local este aleasă sau desemnată pe criterii politice, totuşi imensa majoritate a personalului din administraţie o constituie funcţionarii publici numiţi potrivit pregătirii şi competenţei lor profesionale, deoarece transpunerea legii în realitate implică un volum însemnat de activităţi tehnice.

       Rezultă că, între sistemul administrativ şi sistemul politic există un complex de relaţii sau conexiuni, care ajung până la existenţa unor zone de interferenţă.


       Referitor la conexiunea dintre sistemul politic şi cel administrativ, un reputat autor francez, Jacques Ziller, afirmă că este imposibilă separarea instituţiilor politice, cărora le aparţine decizia politică, de organele administrative care au sarcina executării acesteia. Factorii politici şi structurile administrative nu pot acţiona decât  împreună pentru rezolvarea problemelor publice, începând cu sesizarea şi evaluarea acestor probleme, continuând cu elaborarea deciziei, executarea ei şi evaluarea rezultatelor obţinute.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net