Mioriţa

        Tema baladei este mitul Marea Trecere, iar ideea o formează conceptul de armonie şi echilibru specific poporului român. De aceea păstorul moldovean nu vede în moarte o plecare la Zamolxis ca dacii, nici un drum în Hades ca romanii, ci o prefigurare a unui destin legic, care este un dar dumnezeiesc.

        Subiectul baladei este luat din viaţa păstorilor, are o intrigă şi un conflict pământean. Doi păstori se aliază împotriva celui de-al treilea pentru a-l omorî şi a-i lua oile. Subiectul are mai multe momente: prezentarea păstorilor, complotul celor doi ciobani, dialogul păstorului moldovean cu oiţa năzdrăvană, testamentul simbolic, nunta alegorică, venirea măicuţei bătrâne, portretul păstorului moldovean. Balada începe cu o frumoasă descriere a locului unde se desfăşoară acţiunea: „la-un picior de plai, /Pe-o gură de rai", pe baza a două metafore, sugerând comuniunea omului cu universul. Cei trei ciobani sunt aleşi în mod simbolic, din cele trei principate Moldova, Muntenia şi Transilvania, spre a sugera unitatea poporului român, transhumanta, dar şi rădăcinile unui conflict etnic între elementul dac, conservat în Moldova, şi cel roman, mai evident în Transilvania şi Muntenia. Trăsătura principală a păstorului moldovean este cuprinsă în cuvântul „ortoman", adică om drept, dar şi bogat. Dreptul este cel care are virtuţile morale: blândeţea, hărnicia, cinstea, curajul, răbdarea, mila, duioşia, de aceea el este binecuvântat de Dumnezeu şi toate ale lui sporesc („Ş-are oi mai multe, / Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi,/ Şi câni mai bărbaţi!...'); este o ilustrare a proverbului „omul sfinţeşte locul", sugerat prin metafora „gură de rai". Oiţa năzdrăvană sugerează intervenţia subtilă a naturii, care vrea să-1 ocrotească pe păstor, îndemnându-1 să se ascundă „La negru zăvoi'. Este jocul arhetipal al naturii, ca ipostază a principiului feminin, de a reţine spiritul, păstorul, principiul masculin. Acţiunea este tratată la modul prezumtiv, deci este posibilă, dar nu este sigură: „Şi de-a fi să mor I In câmp demohof, de aceea interpretarea textului trebuie să pornească de la această nuanţă.

    Portretul păstorului făcut de măicuţa bătrână, reprezentare a mitului Pământul-Mumă, este realizat printr-o analogie continuă la natură:

„Mustăcioara lui

Spicul grâu/ui;

  Perişorul lui

Pana corbului,

Ochişorii lui

Mura câmpului!...",

pentru a sugera profunda legătură dintre om şi univers.

         Mioriţa este o sinteză a mitologiei populare româneşti, într-o aleasă formă literară, care dovedeşte gust, subtilitate, rafinament. Păstorul este Fârtatul, demiurgul creator al universului, care coboară pe pământ la locul arhetipal {„Pe-un picior de plai/1 Pe-o gură de rai'), la momentul stabilit, în ipostaza de păstor, pentru a-i învăţa pe oameni păstoritul simbolic al sufletelor. Este o prefigurare a venirii Păstorului cel bun, care îşi dă viaţa pentru oile Sale. în stratul arian al mitologiei populare, lumea a luat naştere printr-un sacrificiu. Astfel, în mitologia indiană, care a conservat mitul arian, lumea s-a născut prin sacrificiul unui gigant Puruscha (Spiritul). Din părul lui au apărut pădurile, din oase — munţii, din vene — râurile, din ochiul drept — soarele, din ochiul stâng — luna.