Tudor ARGHEZI 

1880 -1967 

  creatorul limbajului poetic modern

T. Arghezi este cea mai frapantă personalitate a literaturii interbelice şi realizatorul celei mai originale sinteze între tradiţie şi modernitate. Poet, prozator şi publicist, lăsând în urmă o operă prodigioasă (poezie, roma­ne, eseuri, publicistică, traduceri), Arghezi a revoluţionat limbajul poetic, a creat structuri lirice noi, specii noi în proză (romanul-poem, tableta, biletul), forme de o extremă concizie verbală şi o forţă de şoc inedită.

   Tudor Arghezi este pseudonimul lui Ion N. Theodorescu, născut la 23 mai 1880 la Bucureşti, în familia lui Nicolae Theodorescu, militar, сomerciant şi mic funcţionar. Identitatea mamei rămâne incertă: deşi e trecut ca fiul Mariei, se înclină a crede că adevărata lui mamă a fost Rozalia Arghezi, numele căreia viitorul poet 1-a luat ca pseudonim.

După propriile mărturisiri, a avut o copilărie nefericită, marcată de constant   instanţe neînţelegeri cu tatăl său şi de o ruptură definitivă.

    Işi începe studiile la Şcoala primară Petrache Poenaru din Bucureşti pi le continuă la Gimnaziul Dimitrie Cantemir din capitală (1891-1896). Studiile gimnaziale rămân neterminate, tânărul angajându-se în 1897 ca tehnician la fabrica de zahăr din Chitila, unde lucrează doi ani.

      In 1899 se retrage la mănăstirea Cernica, unde este primit ca frate, devenind apoi ierodiacon, sub numele Iosif. între 1900 şi 1905 este diacon la Mitropolia din Bucureşti, retrăgându-se în final din cin şi solicitând mitro­politului sprijinul pentru a întreprinde o călătorie de studii „într-o ţară ca­tolică". Obţinând acest sprijin, pleacă în Elveţia, la Fribourg, fiind găzduit într-o mănăstire. în timpul şederii de cinci ani în Elveţia, audiază cursuri |l i Iniversitatea din Geneva şi frecventează asiduu bibliotecile. Urmează o scoală de meseni, lucrând, după cum va mărturisi, „dinţi de aur, inele, capace de ceasornice" întreprinde dese călătorii în Franţa şi Italia Înainte de a-şi lua pseudonimul Tudor Arghezi, semnează poezia sa de debut Tatălui meu cu numele Ion Theo. Poezia a fost publicată în 1896 în revista lui Al. Macedonski Liga ortodoxă. Colaborând la începutul ca­rierei sale scriitoriceşti la Revista modernă şi Viaţa nouă, semnează sub numele Ion Th. Arghezi.

       In 1910, la întoarcerea în ţară, se include în circuitul literar prin pu­blicarea în reviste (Viaţa socială, Viaţa românească, Facla, Rampa) a mai multor versuri, pamflete, polemici, cronici. între 1913 şi 1914 este redactor la ziarul Seara, apoi conduce, împreună cu G. Galaction, revista Cronica (1915-1916). între timp, traduce din scriitorul rus F. Dostoievski Amintiri din casa morţilor.

În 1916 se căsătoreşte cu Paraschiva Burda, cu care va avea doi co­pii: Domnica şi Iosif, dezmierdaţi cu numele Mitzura şi Baruţu.

      În procesul ziariştilor colaboraţionişti din 1918, determinat de ocu­paţia germană, este condamnat, alături de I. Slavici, pentru activitatea sa la Gazeta Bucureştilor şi la Scena. După un an de detenţie la închisoarea Văcăreşti, este graţiat prin intervenţia lui N. Iorga şi reîncepe activitatea sa intensă de ziarist, colaborând la toate publicaţiile vremii.

In perioada 1922-1924, T. Arghezi conduce revista Cugetul românesc şi ziarul Naţiunea, numit „foaia intelectualităţii", în care publică Amintirile ierodiaconului Iosif, evocând perioada petrecută la mănăstire.