logare  |  registrare

Păreri despre referat:
Bogdan Petriceicu Hasdeu — Răzvan şi Vidra
  • Bogdan Petriceicu Hasdeu — Răzvan şi Vidra
  • RAZVAN SI VIDRA — Drama romantica in versuri de Bogdan Petriceicu Hasdeu, aparuta mai intai, sub titlul Razvan Voda, in foiletonul ziarului „Perseverenta\" intre 23 martie si 29 iunie 1867, apoi, in acelasi an, la Bucuresti, in volum, cu mentiunea „editia a Ii-a\". A mai fost reeditata de autorul insusi in 1869 (incepand cu aceasta editie poarta titlul Razvan si Vidra) si in 1895, cu revizuiri radicale si adaugiri importante fata de versiunile din . Tot incepand cu editia a IlI-a, Hasdeu o subintituleaza „poema dramatica in cinci canturi\".

    In 1867, piesa a fost pusa si in scena si a continuat sa fie interpretata cu marc succes de public. Toate editiile aparute in timpul vietii lui Hasdeu sunt insotite de note, in care autorul indica sursele istorice pe care se intemeiaza in constructia caracterelor si a intrigii.

    In fruntea editiei a patra, Hasdeu reproduce, in extenso, si critica acerba pe care i-a facut-o junimistul P. P. Carp.

    Desi prin enumerarea surselor (cronici romane si straine, lucrari istorice de sinteza s. a.) Hasdeu manifesta scrupulele unui om de stiinta, el si-a revendicat si libertatea interpretativa a artistului, in finalul prefetei la editia a doua a dramei el precizeaza: „In sfarsit, ma vor intreba unii: de ce n-am lasat pe Razvan sa domneasca cinci luni, precum a domnit in realitate? Si de ce nu i-am permis a muri in teapa? Raspunsul e lesne de facut. Pe de o parte, intr-o drama cinci luni este un singur moment, iar pe de alta parte, nimic nu poate fi mai putin dramatic decat o teapa. Istoria ne spune in bloc ca Razvan domni foarte putin si muri intr-un mod tragic in urma unei batalii cu invazia polona; ei bine! opera mea nu contrazice de loc aceste doua fapte sintetice\" (subl. aut.). Inspirata din evenimentele tragicului veac al XVI-lea, care parc sa fi exercitat o adevarata fascinatie asupra scriitorilor pasoptisti si postpasoptisti, drama lui Hasdeu (elogiata Ia vremea sa de Eminescu si Caragiale) alege si ea niste evenimente si mai ales un erou de exceptie. Figura lui Razvan, efemerul domn tigan contemporan cu Mihai Viteazul, atrasese si atentia lui Balcescu, pentru care el ilustra egalitatea claselor si popoarelor „in ochii Providentii\"; Hasdeu se foloseste insa de biografia lui cu totul iesita din comun pentru a compune o drama a destinului, in care conditia tragica a personajului e inscrisa inca de la primele file. Mult timp, Razvan si Vidra a fost interpretata ca un text a carui tematica se modifica pe parcurs, primele doua canturi (Un rob pentru un galben si Razbunarea) avand o problematica sociala, iar urmatoarele trei {Nepoata lui Motoc, inca un pas si Marirea) una psihologica.

    Se neglija, astfel, profunda unitate pe care le-o confera personajul principal, Razvan, al carui caracter si ale carui actiuni sunt in permanenta dictate nu numai de inzestrarea sa intelectuala si afectiva, ci si de pozitia nefireasca pe care nasterea i-o confera intr-o lume atat de imbibata de prejudecati de casta si de rasa, incat ele ajung sa fie insusite si interiorizate chiar si de cei care Ic cad victime. Razvan, nascut din tata tigan si mama romanca, stiutor de carte „sarbeasca si romaneasca\", eliberat prin diata mitropolitului Nastasc, dupa doi ani de libertate redevine rob al zgarcitului Sbierea, fuge in codru, unde devine capitan de haiduci, si o cunoaste pe Vidra, pleaca in Polonia, unde se distinge prin remarcabile talente militare si, in cele din urma, ajunge sa ocupe chiar tronul Moldovei, dar e tradat si moare in lupta cu invadatorii Iesi. Ni se pare ca, in general, s-a exagerat insistandu-se asupra rolului pe care Vidra l-a jucat in starnirea si stimularea pasiunii pentru putere a lui Razvan.

    In realitate, Hasdeu ni-l prezinta ca un erou sensibil la mirajul maririi inca din cantul I, inainte de a o intalni pe aceea care-i va deveni tovarasa de viata si-i va intretine ambitia, impingandu-I mereu mai sus. Din primele scene, Razvan ne apare constient de unicitatea situatiei si de calitatile sale, simtindu-se superior nu numai celorlalti tigani, ci si multora dintre boierii care, spre deosebire de el, se dovedesc incapabili de cea mai mica generozitate si nu urmaresc decat profitul personal: scena cu punga, care-l opune lui Sbierea, cel obsedat de pastrarea si inmultirea galbenilor, si cea din finalul cantului I, cand se autodenunta ca autor al pamfletului anlidomncsc pentru a nu lasa sa fie condamnat un nevinovat, iar apoi prefera moartea robiei, sunt graitoare in acest sens. Razvan e superior celor din jurul sau prin inteligenta, talent, curaj si marinimie, ca si prin valoarea acordata cinstei, adevarata dovada a nobletei reale a unui om. Sangele tiganesc, transmis de tata, e insa un stigmat indelebil, care-l injoseste nu numai in ochii celorlalti (inclusiv in cei ai taranului redus la sapa de lemn, Tanase), ci si in propriii-i ochi, dupa cum reiese atat din consideratiile amare din cantul I, cat si din scena finala, in care ultimele cuvinte ale lui Razvan agonizand atesta ca obsesia originii tiganesti nu l-a parasit nici chiar in momentele in care ajunsese pe cea mai inalta treapta a scarii sociale a timpului.

    Constiinta acestei marci de inferioritate joaca insa, pe parcursul intregii drame, fie ca lucrul este marturisit sau nu, si rolul unui permanent imbold: constient sau inconstient, Razvan doreste sa demonstreze celorlalti si, poate, mai ales sie insusi, ca nu c o fiinta decazuta, ci un om cu posibilitati si drepturi egale cu ale oricarui altuia, ba chiar cu mai multe, daca se tine seama de calitatile sale intelectuale si de ostas. Pe de alta parte, inca din cantul al doilea, inainte de a o fi cunoscut pe Vidra, Razvan se arata sensibil la reputatia pe care si-a lacul-o in tara in calitate de capitan de haiduci si la premonitia maririi, exprimata prin intermediul lui mos Tanase. Calitatile sale fizice si intelectuale si mai ales superioritatea morala se afirma in toate actiunile: cinstea si generozitatea sunt principalele lui atribuite, manifestate nu numai in felul cum se poarta cu Sbierea, pe care il iarta si-l Iasa liber ori de cate ori soarta i-l aduce in mana, dar si in comportamentul sau din tabara leseasca. Razvan doreste si gusta puterea, dar o foloseste in mod cumpatat si nu voieste sa o obtina in orice conditii: respinge incercarea de a fi cumparat (vezi scena cu iscoada rusa din cantul al treilea) si refuza cu oroare gandul de a lupta impotriva tarii sale, pe care o iubeste si dupa care tanjeste in tot timpul cat se afla in strainatate (caracteristic din acest punct de vedere este monologul din cantul al patrulea, care creeaza o imagine idilica a pamantului natal). Abia in ultimul cant fibra morala a lui Razvan se va dovedi a nu mai fi destul de puternica pentru a rezista tentatiilor ridicarii cu orice pret; luarea domniei Moldovei e o uzurpare si va fi curand pedepsita prin tradarea lui liasota, care cauzeaza si moartea lui Razvan.




    La aceasta greseala fatala eroul a fost impins nu numai de forta inertiala a propriilor capacitati si nazuinte de marire, ci si de indemnurile Vidrei, femeia iubita, dar si geniul sau rau, care, provenind din neamul blestemat al lui Motoc, recunoaste in el calitatile de conducator si hotaraste sa le imboldeasca, indiferent de circumstante si fara a line scama de vreun imperativ moral.

    In raporturile cu Razvan, Vidra alterneaza dragostea si admiratia cu amenintarea dispretului in fiecare moment in care o ezitare sau un scrupul par a stavili ascensiunea barbatului de care si-a legat viata. Uneori, argumentele ei, scoase din context, par a fi indreptatite, in fapt insa sunt specioase, tradand obsesia puterii cucerita si pastrata prin orice mijloace, iar repetarea lor (pe care spectatorul si-o poate inchipui si in spatiul dinafara scenei) va eroda treptat rezistenta lui Razvan. Interesant este insa faptul ca Hasdeu nu face, totusi, din eroina sa, o monomana: dragostea Vidrei pentru Razvan c reala, iar in cantul ultim, pe cale de a deveni mama, incepe ea insasi sa se indoiasca de indreptatirea cuceririi puterii supreme cu orice pret; fluctuatiile starilor sufletesti ale Vidrei sunt foarte bine urmarile de autor. Socotind momentul ales de Razvan pentru a ocupa tronul tarii nepotrivit, incearca, la inceput, sa-l opreasca; e insa prea tarziu si atunci Vidra se hotaraste sa-l sustina si o face atat aratandu-i bucuria in clipa investiturii, cat si indcmnandu-l sa reactioneze cu barbatie in momentul invaziei polonezilor in cetate. In scena finala, muta de durere. Vidra are o ultima si superba tresarire de energie, care-i dezarmeaza chiar si pe cei care o urasc fiindca vad in ea cauza profunda a mortii lui Razvan.

    Meritul lui Hasdeu este ca a izbutit, cu mare economie de mijloace, sa sugereze complexitatea relatiilor dintre aceste doua personaje - si personalitati antrenand totodata spectatorii si cititorii intr-o adevarata dezbatere morala. Din aceasta perspectiva, motto-ul din Cazania mitropolitului Teofil (1644), pe care-l pune in fruntea poemului dramatic incepand cu editia a treia, e numai in parte capabil sa sintetizeze sensurile lui, caci ambitia Iui Razvan e departe de a fi o simpla „marire desarta\".

    In schimb, „iubirea de arginti\" este intr-adevar personificata, in maniera monstruos caricaturala, in personajul Sbierea, a carui prezenta o dubleaza pe cea a lui Razvan in fiecare dintre canturile piesei.

    In ciuda compozitiei lineare a personajului (caracterizat in maniera clasica, la fel cu personificarea invidiei, Minski), sentimentele lui Razvan fata de el sunt destul de subtile. Ele variaza de la ura si respingerea indignata a oricarei comparatii intre nazuintele sale si ideea fixa a acestui personaj, la un soi de fascinatie malefica, marturisita doar indirect, in ultimele clipe de viata, cand dorinta acestuia de avere si setea proprie de putere ii apar la fel de vane. Aparitiile lui Sbierea in fiecare dintre cele cinci canturi ale poemului dramatic ocazioneaza si unele dintre interludiile comice ale acestuia. Hasdeu a invatat dupa propria-i marturisire - de la Shakespeare „contrastul dintre sublim si bufon, dintre plans si ras\" si-l utilizeaza cu succes in capodopera sa. Daca in cazul aparitiilor lui Sbierea rasul e sarcastic, in alte scene el c mai bland, contribuind cu momente de temporara inseninare si „respiro\" la trama dramatica a poemului: de un cuceritor umor nuantat de tandrete sunt multe dintre scenele care-i au drept protagonisti pe Razasul si Vulpoiul si franc comice cele in care apar Minski si Piotrovski.

    Poema dramatica a lui Hasdeu imbina dezbaterea tilosofico-morala cu infatisarea vietii de toate zilele in Europa rasariteana a secolului al XVI-lea, problemele gcneral-umane si cele particular-istorice si social-individuale, in mod firesc, intr-un intreg inchegat si rezistent artisticeste pana astazi. Cititorul specialist, dar probabil si spectatorul avizat, poate distinge si unele elemente si tehnici de constructie destul de vizibile, dar nu suparatoare, fiindca procedeele formale au totdeauna o incarcatura de sens. intre diverse situatii si personaje se nasc astfel raporturi de progresie sau de simetrie antitetica; altele capata functie de laitmotiv, legand la distanta diferitele componente ale actiunii si subliniind totodata intelesurile conflictului. Desi temperament funciarmente romantic si cunoscator al textelor de baza ale curentului, Hasdeu nu cade prada tentatiei vcrbiajului romantic: scenele sale sunt bine stapanite, dialogurile. firesti si pline de nerv, limbajul, savuros, colorat arhaic sau in spirit popular fara nici o exagerare; replicile sunt in general scurte, bine inlantuite si turnate in vers, elanurile sentimentale ale personajelor nu se traduc decat rareori prin monolog, evitandu-se astfel primejdia stagnarii actiunii. Totul curge fluent, fara poticneli, dar si Iara graba, intr-o desfasurare care se urmareste cu placere si cu atentie de cititori si ofera substanta de creatie autentica unor buni actori.

Înapoi
Accesati Zakusi.net