logare  |  registrare

Leonid Dimov — Poemul odăilor

Leonid Dimov — Poemul odăilorzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 19 septembrie 2011
Leonid Dimov — Poemul odăilor
36.44 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

 Leonid Dimov Poemul odăilor


Leonid Dimov este cunoscut prin volumele: Versuri (1966), Pe malul Şiretului (1968), Pe malul Styxului(1968), 7Poeme(1968), Carte de vise(1969), EJeusis(970), Semne cereşti (1970), Deschideri(1970), Amintiri(1973), Litanii pentru Horia (197'5), Dialectica vârstelor (1977).

         Poemul odăilor este construit pe mitul Marea Trecere, pe motivul labirintului, ca la Mircea Eliade în nuvela La ţigănci, şi face parte din ciclul 7 Poeme. Structura imaginarului este onirică şi imaginează o succesiune de 7 treceri ale vieţii prin şapte vârste simbolice sugerate, după estetica simbolistă, prin cele şapte culori: verde, roşu (purpuriu), galben, violet, portocaliu (oranj), albastru, cafeniu (în loc de indigo). Felul în care poetul tratează tema arată faptul că nu era iniţiat, ca Mircea Eliade, în valorile celor şapte portaluri, a celor şapte chei, a celor şapte etape de evoluţie spirituală. De aceea caută să găsească valori semnificative. Prima odaie este sugerată de culoarea verde a vieţii, a iubirii {Scoica venusiană), a primăverii vieţii, când poetul se visa un erou, ca Odiseu (Ulise). Ar echivala cu Dana, cheia iubirii nemuritoare. A doua odaie are culoarea purpurii („E purpura adâncă-n draperie"), fiindcă viaţa are ca esenţă sângele, dar, în acelaşi timp, armonie şi echilibru, care, prin identitatea dintre cuvânt şi acţiune, elimină Karma („reci bazilici de pontife unşi"), adică legea. Culoarea albastră sugerează calmul, răbdarea ca virtute, prin care se zideşte structura interioară („Cu bumbi albaştri în reţea dispuşi"), echivalând cu Kshâti. Galbenul sugerează moartea patimilor, indiferenţa la plăcere şi durere, echivalând cu Vairagya („E galbenul spătarelor de jeţuri"). Culoarea cafenie sugerează noroiul minciunilor terestre, calea spre adevărul supranatural („Din glastre cafenii când suie ceţuri"), echivalând cu Vârya.

        Metafora „capa de mătase violetă" este sugestivă pentru încheierea ciclului, echivalentă cu cheia Dhyâna, a contemplaţiei eterne. Culoarea albă sugerează această unitate a integrării Prajnâ, cheia care face din om un sfânt, sugerată de versul „E marele chivot portocaliu/ Cu sfinţi de sânge presăraţi în stea ", fiindcă el, chivotul, pe masa de altar este locul sacru unde se păstrează Sfintele Taine. Leonid Dimov caută, prin intuiţie poetică, să sugereze, ceea ce Mircea Eliade ştia şi o spunea cu mijloacele prozei în nuvela La ţigănci.

         In Rondelul jucătorului pierit, din volumul Semne cereşti (1970), el reia ideea labirintului: „Era grădina ca un labirint", împletind-o cu cea de lume ca joc: „Şi, chiar la mijloc, o popicărie/Şi se vedea un jucător venind/Şi-n palma lui o barcă de hârtie", concept de factură barocă care, asociat cu cel de lume, ca vis de factură romantică, precum şi cu cel de lume-grădină de factură clasică, dând o imagine asupra sintezei estetice, pe care vrea s-o aducă Leonid Dimov. Ca în vis însă jucătorul dispare: „Iarjucătorul, când am vrut să-l prind/Ca la un semn pierise, căci pustie/Era grădina ca un labirint".

        Ideea violetului, a camerei penultime, o regăsim în Rondelul duşumelei vişinii: „O! duşumeaua-n vişiniu vopsită,/Din coridorul în amurg etern"'ca loc al încercărilor şi ispitelor satanice: „Cu-n fiece firidă mai boltită/Capcane negre scoase din infem."

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net