logare  |  registrare

Mircea Eliade — Noaptea de Sânziene

Mircea Eliade — Noaptea de Sânzienezoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru duminic, 18 septembrie 2011
Mircea Eliade — Noaptea de Sânziene
51.13 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Mircea Eliade Noaptea de Sânziene


1. Romanul Noaptea de Sânziene este construit ca o sinteză de realism, romantism, expresionism, simbolism, de aceea atât conţinutul cât şi tehnica narativă trebuiesc analizate din perspective multiple şi complementare.

   Dimensiunea realistă rezultă din faptul că eroii reprezintă categorii, tipuri sociale şi acţionează în împrejurările concret istorice dinaintea, din timpul şi după cel de-al doilea război mondial. Dictatura regală a lui Carol al II-lea, mişcarea legionară împotriva iudeo-masonilor care jefuiau ţara, lovitura de stat a generalului Ion Antonescu, declanşarea războiului, bombardamentele din Ploieşti, dar şi de la Bucureşti, lovitura de palat a regelui Mihai cu arestarea generalului Antonescu, care a dus la dezastru ţara prin invadarea ei de armatele sovietice, jaful, încercarea unor eroi de a supravieţui, de a se salva fugind în străinătate, seceta şi foametea dau un ton dramatic, tragic chiar romanului. De aici asocieri la Shakespeare, la Nibelungenlied, fiindcă şi eroii lui Mircea Eliade trăiesc ,Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă" (ca să-1 asociem pe Horia Lovinescu), sugerat de piesele Priveghiul şi întoarcerea de Ia Stalingrad, pe care le scrie actorul Bibicescu şi cum este gândul profesorului de filosofie Biriş înainte de a muri: „îşi cheltuise viaţa jucându-se". Interpretat din punctul de vedere al esteticii realiste, romanul ar avea ca tema România înaintea, în timpul şi după cel de-al doilea război mondial. Ideea este enunţată de autor prin personajul Bibicescu: „Destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră" (voi. II, p. 274).

           Subiectul este construit din secvenţe, care se succed într-o tehnică cinematografică, fiindcă scriitorul, asemeni unui regizor, ordonează în faţa ochilor minţii cititorului o succesiune de imagini, folosind efectul vrittis, pe care-1 preia din gândirea indiană, cu scopul de a problematiza destinul eroilor săi. Eroul, Ştefan Viziru, consilier la Ministerul de Externe, este căsătorit cu Ioana, are un fiu, dar, paradoxal, fiecare are o altă opţiune afectivă. Ioana îl iubeşte încă pe Partenie, scriitorul, cu care fusese logodită, iar Ştefan o întâlneşte după căsătorie, în pădurea Băneasa, pe Ileana Sideri în ziua de Sânziene, când, potrivit tradiţiei populare, se fac logodnele şi înţelege că, de fapt, aceasta îi era ursita. Toţi eroii trăiesc parcă nişte roluri inversate, o altă viaţă decât cea normală, fiindcă, odată intraţi în labirint, sunt parcă dirijaţi de o voinţă din afara lor, ca să facă ceea ce nu vor. Conceptul de lume ca labirint este prezent în mitologia românească (vezi Romulus Vulcănescu Mitologia românească) şi va reveni ca un laitmotiv narativ de factură simbolistă, sugerându-se în final, la momentul morţii profesorului Biriş, că există o ieşire din labirint prin Domnul Iisus Hristos, că viaţa este Timpul, care ţi se dă, ca să afli că există Dumnezeu şi să dobândeşti mântuirea.

         Ştefan Viziru este căutătorul, care ştie că lumea este un labirint, un examen, un război şi caută o ieşire prin Ileana, prin iubire, fiindcă este un erou purtător de mesaj, un alter ego al scriitorului şi de aceea Mircea Eliade îi atribuie obsesia lui în legătură cu mitul şi simbolul solstiţiului de vară: „ Viaţa omului ţine pasul Soarelui. Şi dragostea creşte odată cu pătratul lunii". De aici titlul romanului, de aici problematica obsedantă a Timpului, a Istoriei, a destinului uman. Ştefan Viziru nu caută Timpul — Moarte, Timpul — alergarea către moarte al lui Heidegger, de care-i vorbeşte Biriş, ci Timpul etern, fiindcă Timpul nu trece prin Sfinţi, Timpul nu curge: „ Un slant nu trăieşte ca noi în Timp" (voi I, p. 69). Fiind obsedat de mitul Sfântul Soare (Helios — Heliade), autorul face din Ştefan Viziru căutătorul, aplicând versetul „Caută şi vei afla", sperând într-o ieşire din labirint alături de Ileana Sideri. De aceea pleacă, după moartea Ioanei, într-un bombardament, prin Moldova, prin Franţa şi o găseşte în finalul romanului, când, purtat de maşina Ilenei, precum o văzuse în vis, va cădea într-o prăpastie simbolică, de fapt o intrare în Timpul etern, fiindcă ea se petrece în ziua de Sânziene, când cerurile sunt deschise, iar clipa ultimă, când Ileana îl priveşte înlăcrimată, devine eternă. Este o logodnă cu veşnicia pe care o sugerează cu versurile din Mioriţa, ca într-un delir profesorul Biriş, ca un mesaj ce vrea să-l transmită lui Ştefan atunci când în puşcărie este torturat de securişti: „Aşa începe orice mesagiu: Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai..." „dar nu poţi să-1 descifrezi dacă n-ai cheia. Şi cheia n-o găseşti decât pe vapor. Când te trezeşti pe vapor înţelegi că mergi la Paris. Toţi vor să ajungă acolo, la umbra crinilor la Paris". Este sugerat în mod simbolic mitul lui Caron, cel ce duce sufletele morţilor peste Styx, nu cu barca, ci cu vaporul, fiindcă lumea s-a înmulţit şi s-a modernizat.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net