logare  |  registrare

Mihai Eminescu — Floare albastră

Mihai Eminescu — Floare albastrăzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Mihai Eminescu — Floare albastră
40.62 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Mihai Eminescu Floare albastră


        a) Idila Floare albastră are ca temă iubirea, care va fi dezvoltată şi în Luceafărul. Antinomia dintre absolut şi relativ este conţinută în titlul poeziei, floarea sugerând relativul, iar albastrul sugerând absolutul. Poetul are gândirea structurată pe conceptul de conştiinţă, are o aspiraţie către cer, către absolut, aşa cum o sugerează simbolurile: „stea", „piramide"sau metaforele: „râuri în soare", „câmpiile Asire", care definesc universul poetic. Această concepţie îl determină să rămână depărtat de iubita sa. Ea simte această distanţare şi-i spune: „Nu căta în depărtare /Fericirea ta, iubite!". Trăind în dimensiunea sa interioară conceptul de iubire absolută, ca eroii lui Camil Petrescu, el nu-i răspunde: „Eu am râs, n-am zis nimica", pentru a nu pune în discuţie problema incompatibilităţii, tergiversând-o şi sperând s-o rezolve în timp. Iubita trăieşte pe coordonata conceptului de cârpe diem, trăieşte o iubire relativă, afectivă, pe care o comunică prin simboluri şi expresii edificatoare: „fir de românită", „ Voi fi roşie ca mărul", „foi de mure".

        Înţelegerea poetului asupra lumii este conceptuală, arhetipală, aşa cum o spune în versul: „Ca un stâlp eu stăm în lună!", unde simbolul stâlp sugerează centrul universului, principiul masculin, spiritul, iar simbolul lună principiul feminin. Iubita este lipsită de înţelegerea, care duce la adevăr: „Şi mi-i spune-atunci poveşti / Şi minciuni cu-a ta guriţă, /Eu pe-un fir de românită / Voi cerca de mă iubeşti". Deci iubirea va dura, după cum va spune firul de românită, adică hazardul, relativul, întâmplarea, fiindcă afectul are puncte de concentrare şi de disoluţie. Acum pentru ea poetul este: „Sufletul vieţii mele". Iubirea devine nucleul, legea iubirii, din care se generează celelalte legi, printre care şi legea discriminării. Eroii urmează un alt drum, determinat de evoluţia interioară, de structura eului, de nivelul de conştientizare, de conceptul despre lume şi viaţă.


           b) Floare albastră poate fi interpretată ca o meditaţie pe tema destinului, aşa cum o găsim exprimată în strofa finală: „Şi te-ai dus, dulce minune, / Ş-a murit iubirea noastră". Iubita, definită prin metafora floare albastră", a plecat lăsând în sufletul poetului un sentiment de tristeţe: „Totuşi este trist în lume!". Eroii înţeleg în mod diferit lumea, realitatea şi de aici drama incompatibilităţii. De aceea şi comportamentul lor este diferit. Iubita este expansivă, plină de vitalitate ca viaţa însăşi (Eva). Ea joacă rolul subtil al naturii, care vrea să reţină spiritul încorporat, în timp ce poetul, înţelegând jocul naturii, forţele, mecanismul subtil şi de esenţă al lumii, nu se lasă înşelat, nu se lasă sedus, ci surâde: „Eu am râs, n-am zis nimica". Această înţelegere, izvorâtă din asimilarea filosofiei indiene, nu-i poate împiedica reacţia melancolică şi profund romantică. Metafora-simbol „câmpiile Asire", care totalizează universul lumii antice babiloniene, edenul pământesc, sugerează ideea că aşa cum această lume înfloritoare a devenit pustie, tot astfel plecarea iubitei va face ca viaţa să-i pară pustie şi lipsită de sens. Drumul legic al Karmei este eliberarea spiritului prin cunoaşterea discriminativă.

        Floare albastră este o meditaţie, fiindcă însumează conceptele de cârpe diem, fortuna labilis, panta rhei, conştiinţa, precum şi o gândire legică sugerată de legea discriminării, care generează separarea eroilor, aşa cum legea iubirii generează unirea lor.

       Floarea albastră este natura, este universul poetic, este iubita, este iubirea, este mitul zeiţei Isis, ca etapă în drumul dobândirii conştiinţei de sine, aşa cum îl va exprima Eminescu în nuvela Avatarii faraonului Tla. Momentul când se constituie oglinda conştiinţei de sine este dat de imaginea zeiţei Isis, care îi apărea hierofantului însoţită de această floare, trandafirul albastru — semn hieratic, ca în literatura de factură encomiastică. în Orient, Budha însuşi este reprezentat pe un lotus albastru. Metafora ,,floare albastra"ne apare, astfel, încărcată de un strat mitic.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net