logare  |  registrare

Tudor Arghezi — Psalmul de taină

Tudor Arghezi — Psalmul de tainăzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Tudor Arghezi — Psalmul de taină
38.99 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Tudor Arghezi — Psalmul de taină


        Psalmul de taină nu este un psalm, adică un imn de laudă, de iubire a lui Dumnezeu, rostit în taină de cel ce şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu, aşa cum a făcut ierodiaconul Iosif. Nu este nici o idilă, aşa cum ne-am fi aşteptat: „O, tu aceea de-altădată, /ce te-ai pierdut din drumul lumii!/ Care mi-ai pus pe suflet fruntea /şi-ai luat într-însul locul mumii,/Femeie răspândită-n mine /ca o mireasmă-ntr-o pădure,/Scrisă-n visare ca o slovă, /înfîptă-n trunchiul meu: săcure./ Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa /cu braţe strânse de grumaji/ Şi m-ai pornit ca să mi-o caut /Ia tine-n palme şi-n obraji".

      Iubirea este pentru Tudor Arghezi o mistificare, pe care el însuşi o face în mintea lui, idealizând femeia prin metafore şi simboluri: „Pe care te-am purtat brăţară /la mâna casnică-a gândirii./ Cu care-am năzuit alături /să leagăn pruncul omenirii./Pur trandafir, bătut în cuie /de diamant, pe crucea mea/ Şi care-n fiece mişcare /pierzi cu-o petală câte-o stea./ Cămin al dorurilor mele, /fântâna setii-nvierşunate./ Pământ făgăduit de ceruri /cu turme, umbră şi bucate."

           Poetul confundă iubirea cu ispita, care-i schimbă destinul din ierodiaconul Iosif în apostatul Ion Teodorescu şi apoi în damnatul Tudor Arghezi: „Tu care mi-ai schimbat cărarea /şi mi-ai făcut-o val de mare,/ De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o vâltoare-ntr-o vâltoare/Şi ţărmii-mi cresc înjur cât noaptea, /pe cât talazul mi se-ntinde,/ Şi ai lăsat să rătăcească /undele mele suferinde."

           Această ispită, această mincinoasă iubire e probabil a Constanţei Zissu, care l-a scos, din condiţia de ierodiacon şi secretar la Mitropolia Ungro-Vlahiei, a fost pierdută în neagra veşnicie: „Tu te-ai pierdut din drumul lumii /ca o săgeată tară ţintă/ Şi frumuseţea ta făcută /pare-a ii fost ca să mă mintă./ Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pândi făptura/ Şi n-ai ştiut a-i scoate-n cale/ şi-a-l prăvăli de moarte, ura;/Ridică-ţi din pământ urechea, la ora nopţii, când te chem,/Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem". Un ierodiacon nu rosteşte blesteme, nu închină versuri la desfrânate, ci sensul psalmului trebuie să fie o profundă trăire a iubirii lui Dumnezeu.

       Psalmul de taină este influenţat de estetica suprarealistă prin delirul imaginarului, realizat ca un vârtej (vezi efectul vrittis), ca un turbion nu spre a-l slăvi pe Dumnezeu, ceea ce l-ar fi situat alături de prorocul David, de mitropolitul Dosoftei, de fratele Emilian de la Neamţ, ci spre a transforma într-un idol pe desfrânata, care l-a distrus sufleteşte, transformându-l din ierodiaconul Iosif în poetul damnat Tudor Arghezi, care închină versuri lui Satan, aşa cum a făcut şi vicleanul satanist Baudelaire.

         Blestemul din final dublează păcatul lui Ion Teodorescu, fiindcă în loc să se smerească, să-şi recunoască greşeala şi neputinţa, dă vina pe femeie, aşa cum evreii dau vina păcatelor lor asupra creştinilor. Cel ce blestemă pe sine se blestemă, fiindcă ceea ce faci pentru Dumnezeu, pentru semenii tăi, pentru lumea din jur, ca legea reacţiei să acţioneze în binele tău, trebuie să faci numai bine, căci, făcând răul, el se întoarce asupra ta. Răul pe care l-a făcut Constanţa Zissu a dus-o în şeol (iad), de aceea blestemul este inutil, o ură fără sens, stupidă. Ierodiaconul Iosif trebuia nu numai s-o ierte, nu numai să-şi plângă într-o chilie păcatul până la moarte, ci trebuia să se roage pentru ea, fiindcă în creştinism rugăciunea pentru duşmani este decisivă.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net