logare  |  registrare

Tudor Arghezi — Flori de mucigai

Tudor Arghezi — Flori de mucigaizoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Tudor Arghezi — Flori de mucigai
37.72 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Tudor Arghezi — Flori de mucigai


         Flori de mucigai este o ars poetica, fiindcă stă ca un text de deschidere şi dă titlul volumului. Ea exprimă aderarea lui Tudor Arghezi la estetica realistă. Tema este pentru el, în acest volum, viaţa socială şi problemele ei.

      Volumul Flori de mucigai exprimă o experienţă trăită de autor, care este închis la Văcăreşti după primul război mondial, fiindcă în timpul războiului, când eroii mureau apărând ţara pe front, el şi alţi pseudointelectuali scoteau Gazeta Bucureştilor, ziarul celor care colaborau cu autorităţile germane. Căzut din condiţia de ierodiacon şi secretar la Mitropolia din Bucureşti, el are un copil cu Constanţa Zissu, pe care-l numeşte Eliazar-Lotar. El pleacă să studieze la Freiburg, la Universitatea catolică, unde se pare că s-a convertit la catolicism, dar ajunge în Elveţia, unde se ocupă de ceasuri şi bijuterii. Se va căsători, la reîntoarcerea în ţară, cu Paraschiva Burda, deşi nu avea voie. Cumpără la ieşirea din închisoare un teren, pe care-şi va construi o casă, trăind ca toţi cei din jurul Bucureştiului, vânzând legume în obor. Este o lume degradată, pe care o surprinde, dar şi o reflectare a universului său interior. El este părăsit de har, de aceea scrie: „Cu puterile neajutate/Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul /Lui Luca, lui Marcu şi lui loan". Este o moarte lăuntrică spirituală, consemnată lapidar: „Sunt stihuri fără an, /Stihuri de groapă, /De sete de apă/Şi de foame de scrum". Este pierderea condiţiei de înger, pe care o trăieşte Tudor Arghezi, fiindcă nu-şi împlineşte jurămintele făcute, când s-a călugărit: „Stihurile de-acum. / Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am lăsat-o să crească /Şi nu a mai crescut/Sau nu o mai am cunoscut". Lumina l-a părăsit: „Era întuneric". Aripa îngerească devine o gheară de demon: „Şimă durea mâna ca oghiară". Neputinţa spirituală îl copleşeşte pe autor şi-1 sileşte să scrie cu „unghiile de la mâna stângă", ca semn că a intrat în condiţia celui damnat, aflat la stânga Domnului Iisus Hristos.

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com