logare  |  registrare

Lucian Blaga — Tristeţe metafizică

Lucian Blaga — Tristeţe metafizicăzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Lucian Blaga — Tristeţe metafizică
41.44 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Lucian Blaga Tristeţe metafizică


         1. Tema aşteptării străbate universul poetic blagian şi generează un sentiment de tristeţe, pe care-l trăieşte sufletul, când nu este unit cu Dumnezeu. Ea este deplin exprimată în poezia Psalm: „şi fără să-mi fi fost vreodată aproape / te-am pierdut pentru totdeauna/în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape". Poetul vrea ca, asemeni lui Moise, care a văzut flacăra într-un rug, când Dumnezeu l-a chemat aducându-şi aminte de poporul evreu la vremea hotărâtă, să asculte glasul lui Dumnezeu: „In spinii de-aci arată-te, Doamne, /să ştiu ce-aştepţi de la mine". Poetul are o înţelegere legică a lumii, exprimată prin legea identităţii: „Eşti muta, neclintita identitate/ (rotunjit în sine a este a), /nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea", pe care însă nu ştie să o folosească în sensul ortodox creştin, deşi, ca fiu de preot, ar fi trebuit să ştie că, prin Sfânta Taină a Euharistiei, se realizează identificarea ortodoxului cu trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos.Mântuirea nu se realizează prin cunoaştere, cum cred sectanţii şi filosofii, ci prin sacrificiul de sine al Domnului Iisus Hristos. De aceea lui i se pare că întregul univers este alcătuit din întrebătoare tristeţi: Dumnezeule, de-acum ce mă fac?/în mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup/ ca de-o haină pe care-o laşi în drum". Este evident că Lucian Blaga este un poet filosof, care trăieşte limitele filosofiei, dar modelul său de gândire ortodox este prezent în meditaţiile sale, el n-a fost substituit de modelele filosofice, aşa cum o spune: „Lângă fântâni fără fund /mi-am deschis ochiul cunoaşterii./M-am rugat cu muncitorii în zdrenţe,/Am visat lângă oi cu ciobanii/ şi-am aşteptat în prăpăstii cu sfinţii".

        Sensul aşteptării este prezenţa minunilor, care s-au făcut şi de care vorbesc textele sfinte, dar poetul vrea certitudinea trăirii lor, pe care o primesc doar aleşii lui Dumnezeu: „Cu toată creatura/mi-am ridicat în vânturi rănile/şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte". Ca şi Tudor Arghezi, poetul s-ar dori un ales al lui Dumnezeu, ar dori să devină poetul profet, ca David, să realizeze psalmi.

           El crede că lumea s-a creat prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu, dar această forţă, aceste cuvinte arhetipale, această limbă arhetipală, prin care s-a creat lumea, este mirajul, care-1 atrage pe poet spre a da valoare universului creat de el: „Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre/ s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul./ Cu picioare ca ale noastre/ lsus a umblat peste ape".

Poetul vrea să înţeleagă tainele adânci ale cunoaşterii, spre care să pornească ca Ion Minulescu în Romanţa celor trei corăbii: „In porturi deschise spre taina marilor ape/am cântat cu pescarii umbre înalte pe maluri,/ visând corăbii încărcate/de miracol străin ".

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com