logare  |  registrare

Lucian Blaga — Munte vrăjit

Lucian Blaga — Munte vrăjitzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Lucian Blaga — Munte vrăjit
38.97 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Lucian Blaga — Munte vrăjit


          Tema o formează drumul spre conştiinţa de sine, obiectiv al esteticii expresioniste şi este sugerat ca un drum în interiorul unui munte, ca ipostază a eului poetului. Penetrarea este posibilă pentru cel ce are cheia cunoaşterii. Este un moment decisiv pentru poetul, conştiinţă a universului, când drumul cunoaşterii îşi schimbă sensul de la exterior spre interior. Este o opţiune decisivă, care este marcată de expresia: „O poartă /de piatră încet s-a-nchis".

          Poarta de fier separă binele de rău, poarta de piatră separă viaţa de moarte, poarta de lemn separă eul de lumea patimilor, sunt etape decisive ale drumului spre conştiinţa de sine. Vor urma poarta de ape, care simbolizează dobândirea darului deosebirii duhurilor, poarta ţarinei care aduce separarea spiritului de trup, poarta iubirii care separă spiritul de legăturile spirituale cu lumea imaginilor, a iluziei, maya, poarta luminii, pe care Ion Barbu o numeşte, în Ritmuri pentru nunţile necesare, „poarta soarelui" sau penetrarea conştiinţei universale. La Mihail Eminescu, în Luceafărul, avem versurile: „ Vedea ca-n ziua cea dintâi/Cum izvorau lumine. "Lucian Blaga nu are însă această depăşire a limitelor oniricului şi această penetrare a extazului mistic. El trăieşte separarea de „lacurile vinete"ale spiritelor malefice şi deschiderea spre lumea infinită „Ce vreme înaltă/". Acest drum este pândit de spiritul rău, definit prin „ vulpea de aur", de vicleana ispitire a sectelor, a filosofiilor, care caută să stingherească opţiunea decisivă spre eliberarea sufletului. Este o poezie echivalentă sub raportul evoluţiei eului cu „Tat twam asi"a lui Mihail Eminescu. Simbolul „feriga" sugerează viaţa inconştientă, vegetativă, de care poetul se desparte, ca moment al încheierii războiului cu trupul prin renunţare, când toate vicleniile, patimile nu mai pot opri eliberarea spiritului. Este momentul când începe războiul cu demonii definiţi prin Jivine", care sunt „stranii, vrăjite, cu ochii întorşi", adică văzând totul pe dos, nu adevărul, ci minciuna, ca sectanţii.

        Metafora „somnul cristalelor"sugerează, modelul noetic, conceptele cristalizate, sublimate sub formă de legi, principii, categorii, simboluri, prototipuri, modele, imagini, ca forme concentrate ale gândului.

        Conceptele cercetate de gândurile — albine ale morţii — pot ieşi din viaţa psihică, pot trece în nefiinţă, fiindcă ele, conceptele, ca nişte fiinţe, se nasc, trăiesc şi mor.

         Viaţa este un drum marcat de această trecere de la un concept la altul, străbătut de „albinele morţii", de ispitele gândului, care vor să împiedice drumul spre cunoaşterea de sine, ca sens esenţial al vieţii, fiindcă înseamnă dobândirea vieţii veşnice. Este de făcut aici o paralelă la basmul Harap Alb al lui Ion Creangă, la basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Odată atins sacrul, toate elementele exterioare îşi pierd valoarea, fiindcă timpul, spaţiul, care le generează, devin inutile, sunt depăşite.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com