logare  |  registrare

Lucian Blaga — La curţile dorului

Lucian Blaga — La curţile doruluizoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru joi, 15 septembrie 2011
Lucian Blaga — La curţile dorului
38.15 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Lucian Blaga — La curţile dorului


          La curţile dorului este o meditaţie pe tema destinului. Destinul este sugerat de cuvântul „dor", cu sensul de aspiraţie spre cer: „Oaspeţi suntem în tinda noii lumini / la curţile dorului. Cu cerul vecini". Sensul este părăsirea cunoaşterii dionisiace, luciferice, telurice, lumeşti, pragmatice, ştiinţifice, senzoriale şi dobândirea cunoaşterii apolinice, paradisiace, ca o împodobire a omului cu „frumuseţea cea dintâi", ca sens al credinţei creştine: „Aşteptăm /o singură oră să ne-mpărtăşim /din verde imperiu, din raiul sorin. "

           Se poate face analogie la poezia Ritmuri pentru nunţile necesare a lui Ion Barbu, unde avem această a treia dimensiune a evoluţiei eului: „Că intrăm să ospătăm /In cămara soarelui/Marelui nun şi stea /Abur verde să ne dea". Intrarea este condiţionată de primirea cheii a treia: „Uite ia a treia cheie / Văr-o-n broasca Astartee". Este o etapă a drumului în interior, care depăşeşte o limită interioară: „Prin vegheri/e noastre site de in — / vremea se cerne, şi-o pulbere a/bă /pe tâmple s-aşază", ceea ce determină o înstrăinare în lumea materială, socială, senzorială: „Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide /lungi zile pierduţi şi străini".

       Este dorul de cer trăit ca o aşteptare, ca o renaştere spirituală, ca o apoteoză, ca o restaurare a fiinţei lui Adam cel de demult, ca o renaştere a întregului Univers: „Aşteptăm să vedem prin columne de aur / Evul de foc cu steaguri păşind, /şi fiicele noastre ieşind /să pună pe frunţile porţilor laur".

         Identitatea poetului cu destinul naţional este sugerată de folosirea pluralului la toate timpurile verbului: „hrănim", „aşteptăm", de prezenţa adjectivului posesiv „fiicele noastre"sau a expresiei „oaspeţisuntem". Acest destin de aleşi aduce o bucurie în sufletul poetului, pe care o mărturiseşte lacrima: „Din când în când câte-o lacrim-apare /şi tară durere se-ngroasă pe geană. /Hrănim cu ea /nu ştim ce firavă stea".

          Simbolul stelei sugerează destinul, conceptul de fortuna labilismti-o nuanţă nouă de apartenenţă „la lumea cerului, la curţile dorului", ca o metonimie a unei expresii din Psaltire: „La curţile Domnului".

          Sentimentul de tristeţe metafizică se estompează; nu mai avem o elegie ca în poezia Paradis în destrămare, ci avem o aşteptare plină de credinţă într-un destin celest binecuvântat. Ca şi la Alexandru Macedonski, în Rondelul rozei ce-nfloreşte, citim în sufletul poetului o linişte interioară, aşa cum era prefigurată în poezia Gorunul.

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net