logare  |  registrare

Mihail Eminescu — Sara pe deal

Mihail Eminescu — Sara pe dealzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru mari, 13 septembrie 2011
Mihail Eminescu — Sara pe deal
42.79 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Mihail Eminescu — Sara pe deal

 

a) Sara pe deal este o idilă, în care, pe fondul afectiv, creat de sentimentul naturii, se constituie şi se amplifică sentimentul iubirii, pe măsură ce corelativul său, adică sentimentul de tristeţe, scade. Starea de poezie este creată prin expresiile: „buciumul sună cu jale", „apele plâng", care, prin sugestiile lor, prin iradierea celui mai puternic sentiment, adică melancolia, angajează pe cititor în perceperea afectivă a imaginilor vizuale şi auditive: „ Turmele-lurc, stele lescapără-n cale, /Apele plâng, clarisvorând în făntâne", din care iradiază sentimentul naturii.


         Corespondenţa dintre conştiinţa universală, exprimată prin simbolul luna, şi conştiinţa individuală, exprimată prin simbolul ochi, are la bază principiul feminin, în dimensiunea căruia iubita şi luna sunt ipostaze: „Luna pe certrece-aşa sfântă şi clară, / Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară". în Upanişade luna este ochiul stâng al conştiinţei universale, iar ochii sunt definiţi ca nişte zei. De aceea mişcarea ochilor în microcosmos echivalează cu mişcarea lunii în macrocosmos. Aceeaşi analogie o găsim între simbolurile steleşi gânduri, spre a defini modul în care se naşte sentimentul iubirii: „Pieptul de dor, fruntea de gânduriţi-eplină". Este modelul constelat al gândirii poetice („Stelele nasc umezi pe bolta senină'), aşa cum îl vom găsi cristalizat în Luceafărul.


         Imaginile din catrenele 3-4 sunt alcătuite prin metonimii şi simboluri: „Nourii curg, raze-a lor şiruri despică", care au în structura lor conceptul de panta rhei. Imaginile simbolice şi auditive din versul: „Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână" sugerează conceptul de armonie şi echilibru prin simbolul cumpăna şi conceptul de conştiinţă prin simbolul fântâna. Conceptul de armonie va fi reluat prin simbolul fluiere, care intră în alcătuirea sintagmei-modul „fluiere murmură-n stână" și este, în acelaşi timp, o metonimie, fiindcă substituie omul care cântă. Fondul afectiv, generat de aceste imagini, se concentrează în versul: „Clopotul vechi împle cu glasul lui sară "şi se sublimează, devenind iubire: „Sufletul meu arde-n iubire ca para". Sentimentul de iubire, raportat la iubită, este static: „m-aştepţi tu pe mine", fiindcă principiul feminin este pasiv; raportat la poet, el este dinamic, fiindcă principiul masculin este activ: „pasu-mi spre tine grăbeşte". Iubirea determină unirea dintre poetul arhetip, construit pe principiul masculin, şi iubita, construită ca ipostază a principiului feminin: „sta-vom noi noaptea întreagă". Pronumele personal noi devine cuvânt-cheie, fiindcă în el se concentrează sensul sentimentului de iubire, care uneşte. Actul este arhetipal, fiindcă iubita este natura, este luna, este principiul feminin, iar poetul este principiul masculin, spiritul, centru al universului, Făt-Frumos, Sfântul Soare, sugerat ca mit într-o devenire, care se va desăvârşi în Luceafărul. Sentimentul de iubire are o ascensiune nuanţată, gradată. Raportat la iubită, este „aşteptare" şi „căutare", „dor" şi „gânduri" („Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină"), iar raportat la poet, devine „foc" („Sufletul meu arde-n iubire ca para"), aşa cum Luceafărul vine la fata de împărat: „scăldat în foc de soare".

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net