logare  |  registrare

Aerul

Aerulzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 26 august 2011
Aerul
38.08 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 47
Descriere

Aerul


       Aerul era mult timp considerat o substanta simpla. In 1778, savantul francez Antoine Laurent de Lavoisier a descoperit ca aerul este compus dintr-o mixtura de doua gaze, pe care le-a denumit oxigen si azot. Lavoisier a fost supranumit tatal chimiei moderne. El a facut niste experimente remarcabile, dar a fost activ si in afacerile interne ale tarii sale. Fiind aristocrat, a investit intr-o companie privata angajata de guvern pentru colectarea impozitelor. Din averea sa a construit un imens laborator, unde a si facut descoperirea în privinta aerului. Lavoisier a descoperit de asemenea legea conservarii masei si a elaborat metoda moderna de denumire a compusilor chimici, care a inlocuit-o pe mai vechea metoda nonsistematica.


    Aerul contine 1/5 (dupa volum) de oxigen (21%), azot („azot” inseamna in limba greaca „fara viata”) - 78% si gaze inerte: argon (Ar), neon (Ne), cripton (Kr), xenon (Xe), heliu (He) care impreuna constitue 0.94%, dioxid de carbon – 0.03%, alte gaze si vapori de apa 0.03%. Pe masura indepartarii de suprafata pamantului, compozitia aerului atmosferic se schimba. La 10 km distanta de la suprafata Terrei compozitia ramane aceeasi enumerata mai sus. La 25-30 km distanta apare zona de ozon din care fac parte oxigen (O2), ozon (O3), azot (N2). La 100 km in componenta aerului intra: azot (N2), oxigen atomar (O), oxigen molecular (O2), ozon (O3), heliu (He), Na+, Fe3+, Ca2+, Mg2+. Intre 100 km si 200 km distanta de la suprafata pamantului se atesta compozitia aerului: azot (N2), oxigen atomar (O), oxigen mole-cular (O2) si heliu (He). Intre 200 km si 400 km in componenta aerului intra: azot molecular (N2), azot atomar (N), oxigen atomar (O), oxigen molecular (O2) si heliu (He). Intre 400 km si 700 km distanta de la suprafata Terrei, in componenta aerului intra: azot atomar (N), oxigen atomar (O), hidrogen atomar (H) si heliu (He). Intre 700 km si 1400 km in compozitia aerului intra doar hidrogen atomar (H) si heliu (He).


   Arderea in aer decurge mai lent decat in oxigen. Motivul este urmatorul: oxigenul din aer este diluat cu azot, iar azotul nu intretine arderea. Pentru a se aprinde o substanta trebue sa fie incalzita pana la o anumita temperatura, numita temperatura de inflamabilitate. Pentru a initia arderea este necesar: 1. a incalzi substanta pana la temperatura de inflamabilitate; 2. a asigura accesul oxigenului;

    Putem stinge focul prin acoperirea locului arzand cu o plapuma, panza de cort, sau alt material aflat la indemana. Cu apa se sting doar obiectele ce „primesc” apa, de exemplu lemnul, carbunele. Apa raceste obiectul inflamabil si vaporii ei intrerup accesul aerului. Cu apa nu poate fi stins petrolul arzand. Flacara se va mari, deoarece petrolul, fiind mai usor decat apa, se va intinde pe suprafata acesteia. In caz de incendiu se foloseste stingatorul de foc, care izoleaza si raceste obiectul ce arde.

   Formarea ozonului: Acum un miliard de ani, algele albastre-verzi au inceput sa foloseasca energie solara pentru a descompune moleculele de H2O si CO2 si pentru a le recombina in compusi organici si oxigen molecular (O2). Aceasta transformare bazata pe energia solara poarta numele de fotosinteza. O parte din oxigenul rezultat in urma fotosintezei combinat cu carbonul organic au recreat molecule de CO2. Oxigenul ramas, acumulat in atmosfera a creat un dezastru ecologic in ce priveste organismele anaerobe. Pe masura ce cantitatea de oxigen din atmosfera a crescut cea de CO2 a scazut. In atmosfera superioara o parte din moleculele de oxigen au absorbit energie de la razele ultraviolete ale soarelui si s-au transformat in oxigen atomic. Acesti atomi combinati cu oxigenul molecular ramas au format molecule de ozon (O3) care absorb eficient razele ultraviolete. Acest strat fin de ozon actioneaza ca un scut protector al planetei improtriva razelor ultraviolete. Cantitatea de ozon necesara pentru protejarea Pamantului de razele ultraviolete nocive variaza intra 200 si 300 nanometri (nm) si se crede ca exista de peste 600 milioane de ani. Atunci nivelul de oxigen era aproximativ 10% din concentratia actuala din atmosfera. Inainte de acest moment existenta vietei era posibila doar in ocean. 

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com