logare  |  registrare

Sinergetică şi importanţa ei în ştiinţa şi practica contemporană

Sinergetică şi importanţa ei în ştiinţa şi practica contemporanăzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru miercuri, 17 august 2011
Sinergetică şi importanţa ei în ştiinţa şi practica contemporană
62.06 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 56
Descriere

Sinergetică şi importanţa ei în ştiinţa şi practica contemporană

 

1. Premisele apariţiei sinergeticii şi  obiectul ei de studiu. Sinergetica drept o nouă viziune a lumii: de la ştiinţa clasică spre ştiinţa postneclasică.
2. Noţiunile fundamentale ale sinergeticii. Mecanismele universale ale acesteia.

3Paradigma aliniarităţii. Haosul şi ordinea, întîmplarea şi necesitatea, posibilitatea şi realitatea în tabloul sinergetic al lumii.
4.De la sinergetică spre  noosferologie. Tabloul noosferic al lumii. Sinergetica şi medicina.

 

 


1. Premisele apariţiei sinergeticii şi  obiectul ei de studiu. Sinergetica drept o nouă viziune a lumii: de la ştiinţa clasică spre ştiinţa postneclasică.

În ultimii ani deosebit de intens se desfăşoară cercetări ştiinţifice în domeniul proceselor de autoorganizare la diferite nivele structurale ale materiei, adică e vorba de lumea sistemelor neliniare deschise (sisteme fizice, chimice, biologice şi sociale). Ştiinţa constituită pe baza acestor investigaţii a fost botezată “sinergetică“ (cuvîntul synergeia în limba greacă înseamnă acţiune comună). Acest termin a fost întrodus în ştiinţă de savantul german Haken la finele anilor ‘ 70 ai sec. al XX-lea.

            Sinergetica ca teorie a autoorganizării constituie domeniul ştiinţei despre interacţiunea părţilor componente ale sistemului care tinde spre autoorganizare. Ea soluţionează problema referitoare la principiile universale de evoluţie ale sistemelor dezechilibrate şi apariţia în rîndul acestora a structurilor noi. Altfel spus e vorba de o nouă concepţie despre lume - concepţia sinergetică, pe care trebuie s-o posedăm toţi, mai ales savanţii. Şi aceasta din mai multe considerente (criză ecologică, demografică şi socială). E necesar de a concepe noile mecanisme de autoorganizare a sistemelor deschise (dezechilibrate), de a cunoaşte regulile evoluţioniste de interdicţie pentru a asigura viitorul omenirii. 

            Ideile iniţiale ale sinergeticii le găsim deja în doctrinele cugetătorilor antici din Orient (China şi India), unde era concepută teza că totul în lume se află într-o interconexiune, că cele mai neesenţiale schimbări întîmplătoare pot provoca aici consecinţe, repercusiuni extrem de mari, incomparabile cu acţiunile anterioare asupra sistemului. Totul în lume e important - afirmă filosofii antici, fiindcă în cea mai mică particulă există sufletul cosmic, iar această purtătoare de suflet are “drepturi” egale cu  alte fragmente mici şi mari ale Universului.

            O viziune contrar opusă promovează ştiinţa clasică, începînd cu Aristotel. Din ştiinţă se elimină întîmplarea, particularul, singularul, unicul. În opinia adepţilor paradigmei clasice ştiinţa despre întîmplare devine imposibilă. Ştiinţa în acest caz trebuie să depăşească fenomenul nominalizat ca pe ceva ce-i împiedică în descoperirea legităţilor lumii înconjurătoare.

Cu apariţia şi devenirea ştiinţei neclasice (mecanica cuantică şi relativistă, teoriile evoluţioniste şi genetice în biologie, implantarea metodelor matematice în aşa disciplini ştiinţifice umanistice ca sociologia, lingvistica etc.) în rezultatul revoluţiei ştiinţifice de la intersecţia sec. XIX-XX savanţii au conştientizat dauna dezmembrării cunoaşterii despre lume. În faţa savanţilor a apărut tabloul unic de evenimente,care învedera asemănarea proceselor ce se desfăşoară în toate compartimentele realităţii (natură, societate etc.). De exemplu, avalanşa (proces natural, extrauman) este asemănătoare cu explozia revoluţionară, cu cataclismele dintr-o ţară ce apar drept consecinţă a unui eveniment nesemnificativ. Istoria cunoaşte o mulţime de cazuri similare, adică exemple de evenimente esenţiale provocate de cauze secundare. Însă aceste procese n-au fost teoretic integrate, fiindcă nu existau mijloace de generalizare adecvate referitoare la compararea conţinutului lor, măcar că intuitiv se bănuia. Drept repercusiune n-a fost exprimat într-o formă ştiinţifică mecanismul lor de

            Menţionăm încă o odată că procesele de avalanşă şi cataclismele în natură, mecanismele de reviriment în societate, schimbările regimurilor şi catastrofele sociale nu sunt  izolate de om. Ele se referă la fiecare viaţă umană. Apare întrebarea: se poate oare de găsit o teorie care ar uni într-un întreg toate aceste fragmente disparate? În ultimii 20-25 de ani în ştiinţă apare un astfel de model, care mai apoi a fost numit s i n e r g e t i c ă.

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com