logare  |  registrare

Conceptul de resurse umane

Conceptul de resurse umanezoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru smbt, 15 decembrie 2012
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 172
Descriere

Conceptul de resurse umane

 

Proliferarea, diversificarea, şi în final dominaţia organizaţiilor în cele mai variate segmente sociale, au devenit atât de evidente în lumea contemporană încât, pe drept cuvânt, mulţi analişti (P.Drucker, H. Mintzberg, W.R. Scott etc.) apreciază că trăim într-o societate a organizaţiilor. Această sintagmă nu reprezintă o ficţiune teoretică, ci dimpotrivă, o constatare cât se poate de realistă pentru că indivizii se nasc, sunt educaţi, instruiţi, modelaţi, muncesc, se relaxează sub influenţa sau în cadrul organizaţiilor, cu precădere a celor din sfera serviciilor publice.

Diferitele ipostaze în care se află individul de-a lungul vieţii (salariat, contribuabil, alegător, proprietar, chiriaş, etc.) îi conferă acestuia dreptul de a pretinde organizaţiilor, fie ele politice, economice, sociale sau prestatoare de servicii, să-l protejeze, să-l reprezinte, să-i faciliteze accesul la diferite servicii publice. Astfel, influenţându-ne viaţa publică sau privată sub o multitudine de aspecte, organizaţiile au ajuns astăzi, prin mecanisme mai mult sau mai puţin sesizabile, să ne-o domine şi controleze.

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, organizaţia este o “asociaţie de oameni cu concepţii sau preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate”.

 

Aşadar, organizaţiile sunt construcţii sociale create, după caz, de către stat, autorităţile administraţiei publice locale autonome, indivizi sau grupuri de indivizi pentru a realiza anumite reguli specifice, prin mijloacele planificării şi coordonării unor activităţi concretizate în bunuri şi/sau servicii. Toate aceste activităţi implică utilizarea unui diversificat volum de resurse, care pot fi:

*  materiale (mijloace fixe, obiecte de inventar, materii prime etc.);

*  financiare (capital propriu, credite, dobânzi etc.);

*  umane (totalitatea angajaţilor ca număr şi structură cu nevoile, motivaţiile, cunoştiinţele, experienţa şi interesele lor etc.);

*  informaţionale, indiferent de structura publică sau privată a organizaţiei.

     

Întrucât acest capitol l-am afectat resurselor umane, în cele ce urmează voi aborda sub o multitudine de aspecte această categorie a resurselor unei organizaţii în general şi a organizaţiilor prestatoare de servicii publice în particular.

De la început consider că se impune o precizare în plan conceptual, care să răspundă la întrebarea: de ce vorbim despre resurse umane şi nu despre personal? Căutând răspunsul la această întrebare literatura de specialitate relevă că între cele două expresii nu există identitate, ele nu sunt sinonime, atribuindu-li-se valenţe diferite.

Astfel, atunci când facem referire la “personal” avem în vedere faptul că angajaţii unei organizaţii se constituie într-un element definit şi finit, aprobat de conducerea organizaţiei, prin intermediul organigramei şi a statului de funcţiuni.

Utilizarea sintagmei de “resursă umană” are menirea de a scoate în evidenţă faptul că angajaţii se diferenţiază în mod radical de o investiţie, de genul capitalului fix sau mobil. Dacă li se creează condiţiile necesare şi se oferă o motivaţie corespunzătoare, resursele umane pot creşte, crea, inova şi se pot dezvolta continuu, constituind sursa de profit, eficienţă şi/sau eficacitate a oricărei organizaţii.

 

În epoca contemporană, cvasimajoritatea organizaţiilor, inclusiv a serviciilor publice locale, funcţionează sau ar trebui să funcţioneze pe baza filosofiei potrivit căreia, angajaţii reprezintă cea mai importantă resursă aflată la dispoziţia managerului. Argumentaţia rezidă din faptul că spre deosebire de resursele materiale (clădiri, utilaje, mijloace fixe, obiecte de inventar etc.) şi resursele financiare care sunt relativ determinate şi limitate, resursele umane cunosc dimensiuni nelimitate. În consecinţă, crearea, asigurarea şi menţinerea oportunităţilor necesare, a unei stări psihice şi fizice bune a resurselor umane etc., constituie preocupări primordiale şi permanente în managementul organizaţiei, identificându-se într-o nouă ramură a ştiinţei conducerii, respectiv managementul resurselor umane. Pentru atingerea acestor deziderate, managementul resurselor umane – mai ales în cazul ţărilor afectate de tranziţia spre economia de piaţă – trebuie să aibă permanent în vedere impactul pe care mediul politic, economic şi social îl are asupra organizaţiilor, în condiţiile în care acesta devine tot mai complex, mai turbulent şi tinde spre globalizare. Iată de ce, aceste preocupări legate de resursele umane şi managementul acestora au devenit imperative ale organizaţiilor, indiferent de tipul privat sau public al acestora.

     

Cu nuanţări de la un autor la altul, este general acreditată ideea potrivit căreia ciclul de viaţă al unei organizaţii cunoaşte trei etape fundamentale, după cum urmează:

*  apariţia, fundamentarea;

*  transformările;

*  dispariţia, lichidarea.

Majoritatea specialiştilor recunosc faptul că astăzi organizaţiile, mai cu seamă cele din sfera serviciilor au nevoie de schimbări care vizează atât elementele materiale precum şi pe cele nemateriale, în scopul de a se adapta mediului în care acţionează.

Etapa diagnosticării, care, în mod obligatoriu, precede schimbarea, grevează aspectele de natură organizaţională, comercială etc. ale organizaţiei, dar mai ales pe cele umane, dimensiunea umană fiind elementul esenţial al procesului de schimbare, dacă se focalizează cei afectaţi de acest proces.

În condiţiile societăţii româneşti aflată în tranziţie, care presupune o restructurare masivă şi de profunzime a tuturor sectoarelor vieţii economico-sociale, bazată pe criterii de eficienţă, eficacitate şi valori profesionale, resurselor umane le revine o importanţă covârşitoare.

 

Resursele umane sunt definite ca “totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale utilizate în procesul de producţie şi de prestări de servicii necesare existenţei ”, ele caracterizându-se prin raţionalitate, activitate conştientă orientată spre un anumit scop, cu desfăşurarea activităţilor în funcţie de specific şi condiţii, grad de tehnicitate şi profesionalism, combativitate şi exigenţă.

Constituind elementul determinant al producţiei şi al prestărilor de servicii, resursele umane desfăşoară o activitate creatoare ca manifestare a capacităţii şi personalităţii, progresul tehnico-ştiinţific din ultimele decenii fiind cel care a generat şi generează perspective tot mai largi de manifestare a resurselor umane.

Considerentele datorită cărora resursele umane sunt catalogate în literatura de specialitate ca fiind principale forţe de producţie, sunt în principal următoarele:

*  resursele umane produc şi reproduc factorii obiectivi ai producţiei;

*  resursele umane reprezintă creatorul şi în acelaşi timp stimulatorul mijloacelor de producţie;

*  resursele umane îndeplinesc un rol hotărâtor în procesul transformării naturii în bunuri şi servicii;

*  resursele umane reprezintă singurul factor de producţie capabil să creeze plus valoare;

*  resursele umane sunt cele care influenţează într-o măsură decisivă eficacitatea utilizării resurselor materiale şi financiare.

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net