logare  |  registrare

Marin PREDA

Marin PREDAzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru duminic, 20 noiembrie 2011
Marin PREDA
91 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Marin PREDA

1922 -1980

prozatorul moralist, între tradiţie şi modernism


Explorator al universului ţărănesc, ca şi I. Slavici ori L Rebreanu, Marin Preda a propus o viziune distinctă asupra lumii satului. Scriitor com­plex, autorul a pătruns în mediile citadin, industrial, artistic, intelectual, creând opere de mare valoare literară şi etică, reprezentându-şi eroii în confruntare cu timpul, cu societatea sau cu ei înşişi.


      Marin Preda se naşte la 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman. Este fiul lui Tudor Călăraşu şi al Joiţei Preda, ţărani. „Era un copil necăjit, însă îndârjit, încăpăţânat [...]. Avea un tată [...] cam tiran, însă extraordinar de inteligent, iubind independenţa [...], era un în­ţelept şi, în felul lui, un filosof-poet. Avea o mamă bună, miloasă... care-i ţinea partea şi-1 iubea mult" (Ion Rotaru, O istorie a literaturii române). Amintirile despre copilărie, satul natal, părinţi vor constitui punctul de plecare pentru viitorul mare prozator, iar tatăl său va fi incarnat în perso­najul central Moromete.

      Între 1930 şi 1937 îşi face studiile la şcoala din satul natal, unde des­coperă fascinaţia lecturilor şi dorinţa de a continua învăţătura.

      În 1937 se înscrie la Şcoala Normală din Abrud, pe care o absolveşte în 1941, la Bucureşti, unde fusese transferată instituţia după Dictatul de la Viena.

La Bucureşti tânărul frecventează de câteva ori cenaclul lui E. Lovi-nescu Sburătorul, unde citeşte în faţa criticului proza scurtă Calul, „scri­să cu o duritate pe care ulterior am pierdut-o" (M. Preda, Imposibila întoarcere).

 

    Debutul lui Marin Preda se produce în 1942, cu schiţa Pârlitu', pu­blicată în ziarul Timpul, unde începe să lucreze în calitate de corector. Va colabora la mai multe periodice, printre care Vremea şi Evenimentul zilei.

      Între 1943 şi 1945 este încorporat în armată, iar după satisfacerea serviciului militar devine corector la ziarul România liberă.

       Debutul editorial al lui Marin Preda are loc în 1948 cu volumul de proză scurtă întâlnirea din Pământuri. întâmpinată rezervat la început, cartea anunţă un mare talent şi o viziune personală asupra lumii rurale. „Scriitorul evocă o lume descriindu-i fiziologia, nu şi existenţa lăuntrică, rămasă, prin efectul depărtării, misterioasă, impenetrabilă, încât prin ob­servaţia realistă, foarte aplicată, de o exactitate a detaliilor extraordinară, se ajunge la straniu şi enigmatic" (Mircea Iorgulescu). „De la Caragiale, puţini prozatori români au mai avut acest simţ al limbii vorbite. Dar per­sonajul se comportă ca un povestitor calificat şi autenticitatea vorbirii sale e orientată retoric. [...] Monologul ţăranului s-a literaturizat" (Nicolae Manolescu).

       Unele nuvele anticipează atmosfera, motivele, personajele din roma­nul Moromeţii, considerat capodoperă chiar de la apariţie.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net