logare  |  registrare

Emil Cioran — Amurgul gândurilor

Emil Cioran — Amurgul gândurilorzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 19 septembrie 2011
Emil Cioran — Amurgul gândurilor
38.23 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Emil Cioran — Amurgul gândurilor


Amurgul gândurilor este un eseu pe tema fortuna labilis, alcătuit din mai multe silogisme:

         a) Primul silogism este o meditaţie pe tema dorul de a muri, echivalent cu Mai am un singur dor sau cu versul „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată"dm Odă (în metru antic) ale lui Mihail Eminescu. Cioran propune o iniţiere în eutanasie, ca o lunecare în moarte, ca şi cum ai face un drum în tine însuţi, echivalent cu versul: „Pe mine mie redă-mă". In acelaşi context de asociere cu Eminescu, versurile „Pururi tânăr înfăşurat în manta-mi / Ochii mei nălţăm la steaua singurătăţii" devin în eseul lui Cioran: „Pururi tânăr în amurguri, întremat în sfârşituri, căutând întinderile morţii, fiindcă viaţa nu-i destui de încăpătoare şi încetinindu-ţi răsuflarea ca zgomotul vieţuirii să nu acopere depanările visului final!". Aceste meditaţii arată limitele filosofiei, ca şi la Eminescu, şi sunt urmate de concluzia: „în Dumnezeu nu trebuie văzut mai mult de o terapeutică în contra omului". Această falsă concluzie are la bază falsele premise filosofice. Pe premise false nu se poate realiza o concluzie adevărată. De aici şirul de erori: „Oamenii nu-s decât obiecte", „Parisul este suspinul arhitectural"'care ascunde „un apus muzical". El însuşi devine „o salcie ce-şiplânge crengile spre cer".


          b) Al doilea silogism este pe tema disperării. Lipsa contactului cu Duhul Sfânt îi provoacă disperarea exprimată prin două întrebări-premise: „Oasele spre cine urlă în văzduh ?", dar mai ales prin: „Şi ce chemare spre înec îmi împinge gândurile spre ape moarte?". Concluzia are tot forma unei întrebări: „Dumnezeule!pe ce frânghie să urc spre tine, ca de nepăsarea Ta să-mi sfărâm trup şi suflet?". Disperarea este a unsprezecea treaptă a păcatului, ceea ce, ca fiu de preot, ar fi trebuit să ştie Emil Cioran. De aceea acest silogism devine o carte, Pe culmile disperării, şi apoi Tratat de descompunere, fiindcă treapta a douăsprezecea este sinuciderea, fie ea şi spirituală. Cioran ne comunică dramatica încleştare a sufletului intelectualului cu moartea, când confundă orgoliul provocat de cunoaştere cu credinţa, care este drumul spre mântuire.


          c) Al treilea silogism are ca temă conceptele de poet şi poezie. Cioran discută problema înstrăinării şi însingurării poetului în special, dar şi a omului în general: „Oamenii nu trăiesc în ei ci în altceva", „De aceea au preocupări". Numai poetul este „cu el şi în el", fiindcă „realitatea întreagă respiră prin ei". Marele secret al poeţilor este: „A-ţi trăi eul ca univers". Nimic nu ucide mai mult poezia lăuntrică şi vagul melodic al inimii „ca talentul poetic". Cea mai egoistă concluzie la aceste premise vine în final: „Sunt poet prin toate versurile ce nu le-am scris". Este aici un adevăr: exprimarea înseamnă dăruirea universului sufletesc semenilor. Acesta este sensul său de a fi. Cioran susţine conceptul de antinomie dintre poet şi lume. Poetul este un zgârcit, un avar care-şi păstrează (de fapt îngroapă) talantul, fiindcă îşi face din sine însuşi un chip cioplit, la care se închină.


        d) Al patrulea silogism este o meditaţie pe tema istoriei, ca formă a destinului uman. Istoria şi omul alcătuiesc o antinomie în concepţia lui Emil Cioran. Paradoxul îl constituie, în gândirea lui, că atunci când omul îşi va cunoaşte dimensiunea interioară va începe adevărata istorie: „Când vom vieţui cu sentimentul, că în curând omul nu va mai fi om, atunci va începe istoria, adevărata istorie". Este deci o istorie a conştiinţei de sine, care începe cu o cunoaştere a limitelor „ va respira la marginea lui", ca în poezia lui Lucian Blaga Un om s-apleacă peste margine, dar când va atinge orizontul absolutului, al conştiinţei, istoria se va sfârşi. Credem că Cioran ar fi vrut să atingă nivelul lui Eminescu din versurile: „Şi unde-ajunge nu-i hotar /Nici ochi spre a
cunoaşte",
adică limita de la care cunoaşterea de sine devine conştiinţă. 

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net