logare  |  registrare

Direcţii, orientări, reprezentanţi în evoluţia criticii literare

Direcţii, orientări, reprezentanţi în evoluţia criticii literarezoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 19 septembrie 2011
Direcţii, orientări, reprezentanţi în evoluţia criticii literare
41.5 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Direcţii, orientări, reprezentanţi în evoluţia criticii literare


I. Direcţii şi orientări

1. Critica de direcţie este reprezentată de Titu Maiorescu care, în articolul Direcţia nouă în poezia şi proza română, dă trăsăturile direcţiei Junimea:

a) prioritatea criteriului estetic faţă de criteriul istoric în aprecierea operei literare;

b) pentru o literatură de specific naţional;

c)  pentru o deschidere către ideile şi literaturile europene;

d) pentru o limbă română literară de valoare estetică;

e)  pentru o critică literară obiectivă.

El continua în acest sens activitatea lui Mihail Kogălniceanu care, în articolul Introducţie, dădea trăsăturile direcţiei Daciei literare, urmate de întreaga generaţie de la 1848:

a) pentru prioritatea criteriului istoric faţă de criteriul estetic în aprecierea operei literare;

b) pentru o literatură de specific naţional, originală, fiindcă „traducţiile nu fac o literatură";

c)  pentru realizarea unităţii culturale a românilor înaintea unificării politice;

d) pentru o limbă română literară unitară;

e)  pentru o critică literară obiectivă.

 

2. Critica sociologică urmăreşte influenţa mediului social asupra operei literare, realizarea unei literaturi militante în sensul că literatura trebuie să devină o armă ideologică în lupta de clasă.

Constantin Dobrogeanu-Gherea, în Tendenţionismul şi tezismul în artă, arată că scriitorul exprimă tendinţele unei epoci, arta tezistă nu are valoare. în Personalitatea şi morala în artă afirmă angajarea socială a scriitorului, o morală de clasă pentru o critică sociologică. El combate, în articolul Asupra criticii metafizice şi ştiinţifice, principiul „artă pentru artă", adică „autonomia esteticului".

 

3.   Critica realistă este reprezentată de Garabet Ibrăileanu care, în Spiritul critic în cultura românească, susţine că valoarea operei literare este dată de spiritul critic. El îi consideră pe Eminescu şi Caragiale culmi ale spiritului critic în Moldova şi în Muntenia. In cărţile sale Scriitori şi curente, Scriitori români şi străini, Opera literară a domnului Vlahuţă, el aplică această critică realistă.

4.   Critica impresionistă este reprezentată de Eugen Lovinescu care, în Istoria literaturii române contemporane, susţine tezele: „mutaţia valorilor estetice", aprecierea operei literare printr-o „impresie totalizatoare”, teoria „sincronismului" şi „teoria imitaţiei"potrivit căreia arta, literatura ar fi un fel de imitaţie şi nu originalitate, sau un univers propriu, timbrul unic. Este un mod de a desfiinţa criteriile obiective de apreciere a operei literare. El deschide terenul diletantismului şi imposturii.

5Critica istorică este reprezentată de G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Nicolae Iorga Istoria literaturii româneşti, Nicolae Cartojan Istoria literaturii române vechi, Şerban Cioculescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu Istoria literaturii moderne, George Munteanu Istoria literaturii române, Mircea Scarlat Istoria poeziei româneşti şi de Tratatul literaturii române scos de Academia Română. Critica istorică urmăreşte evoluţia literaturii ca un proces istoric, căutând să găsească şi să exprime criteriile unei aprecieri obiective a contribuţiei scriitorului la dezvoltarea fenomenului literar.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com