logare  |  registrare

Dumitru Radu Popescu —Aceşti îngeri trişti

Dumitru Radu Popescu —Aceşti îngeri triştizoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 19 septembrie 2011
Dumitru Radu Popescu —Aceşti îngeri trişti
36.17 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Dumitru Radu Popescu —Aceşti îngeri trişti


        Tema acestei piese o formează critica societăţii socialiste, făcută subtil, ca să ascundă faţă-de vigilenta cenzură adevăratul mesaj. Ideea este că o societate lipsită de principii morale se prăbuşeşte. Principiile morale nu sunt o problemă teoretică, umanistă, comunistă, ci sunt semnul apropierii de Dumnezeu. Lipsa credinţei în Dumnezeu este cauza prăbuşirilor interioare, care determină prăbuşirile sociale. Eroul principal Ion este lovit bestial de tatăl său, care o omoară pe mama sa, călcând-o cu bocancii cu cuie, tocmai fiindcă nu are virtutea, mila sau dragostea. Mama lui, deşi doar de optsprezece ani l-a iubit şi de aceea a suportat bestialitatea lui, creată de modelul de educaţie comunistă, care are la bază ideea satanistă a lui Charles Darwin că omul este din maimuţă. Tatăl s-a purtat ca atare, dar nu uită să vină pe la fiul său, ca să-i fure din când în când câte o sumă de bani sub pretextul că pe adresa lui a venit o amendă. Ion nu are virtutea cumpătării, de aceea loveşte cu cinci sticle de bere şi sparge geamurile de la autobuzul condus de şoferul ce-i dezvăluie că logodnica lui trăia cu cel ce trebuia să-i fie naş. Ion îi dă logodnicei o lecţie la oficiul stării civile, dezvăluindu-i în public imoralitatea. Ion povesteşte cu umor episodul tocmai când Marcu, şeful său de secţie, care a sedus-o pe Silvia, vine să-l ia cu maşina la lucru. Este un paralelism cinic prin care Marcu devine odios, ipocrit, imoral, mincinos, arătându-se adevărata faţă a conştiinţei comuniste pe care o reprezintă: „Dar când eu constat că conştiinţa lui nu-i decât o vorbă goală, -vorbe, vorbe -. "Aluzia la Hamlet este evidentă. Hamlet rosteşte: „vorbe, vorbe"cu craniul lui Yorik, pe când Ion are în mână conştiinţa comunistă a lui Marcu, pe care ironic îl califică drept „evanghelist", spre a sublinia diferenţa enormă dintre preceptele morale ale creştinismului şi parodierea lor în sens comunist. De aceea Marcu se sinucide, fiindcă în interior e gol, aşa cum îi spune Ion. De aceea când este pus în discuţia adunării din combinat, pentru că a furat o sticlă de spirt dintr-o prăvălie, se simte jignit aparent, dar atinge în interior treapta a unsprezecea a disperării. El îi furase lui Ion o inovaţie, trăise cu Ioana, deci făcuse şi păcatul desfrânării. Ipocrit se căsătoreşte cu Ioana, dar Ioana îl părăseşte, fiindcă simte că e gol. Această kenoză determină sinuciderea. Cristescu, alt reprezentant al conştiinţei comuniste, este tot un monstru de egoism ca şi Marcu. El a sedus-o pe mama Silviei şi a abandonat-o cu un copil. Silvia este o victimă, ca şi Ion, a acestei lumi de monştri, de aceea amândoi visează că sunt îngeri, că au aripi şi că zboară: „Cu o noapte înainte visasem că aveam aripi, aşa ca un înger... Şi tu aveai... Şi zburam amândoi, pluteam peste lume, şi era o muzică... ".

         Autorul ştie să sugereze frumuseţea interioară a Silviei prin felul în care transformă numele ei într-un simbol al naturii (Silvae — pădure), atunci când nu îşi aminteşte cum mama ei, ca să-i explice ce înseamnă că e copil din flori, o duce în grădină şi-o îmbracă cu flori, sugerându-se atât mitul Sfânta Lună, cât şi motivul comuniunii dintre om şi natură: „Mama s-a dus între Hori şi-a stat între flori şi-a luat busuioc şi părăluţe, şi indruşiame, şi magheran, şi iarbă neagră şi regina nopţii şi mi-a făcut din ele mâinile, şi a luat siminoc şi scânteioară şi muşcată şi oman, şi floare de vin, şi lămâiţă şi busuioc, şi mi-a făcut gura, şi obrajii, şi tălpile, şi genunchii, şi urechile, iar din floarea miresii şi din boabe de vin, şi iarăşi din busuioc şi indruşiame, din izmă creaţă şi din floarea pâinii, din leandru şi din mentă şi din bucuria casei mi-a făcut lumina ochilor, sângele şi bucuriile, părul şi visele, din busuioc şi indruşiaime şi din toate Hori le m-a făcut pe mine mama într-o dimineaţă, stând ea între flori, într-o dimineaţă nu mult după răsăritul soarelui".

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net