logare  |  registrare

Mihai Eminescu — Trecut-au anii...

Mihai Eminescu — Trecut-au anii...zoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru vineri, 16 septembrie 2011
Mihai Eminescu — Trecut-au anii...
37.88 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Mihail Eminescu — Trecut-au anii...


           Trecut-au anii... este o meditaţie pe tema panta rhei şi, în acelaşi timp, o elegie, fiindcă mesajul ei este romantic, afectiv şi constă în sentimentul de tristeţe, cauzat de trecerea inexorabilă a timpului, de prefigurarea sfârşitului tragic: „Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntuneci".

          Lumina, seninătatea, care dădeau farmecul vieţii de copil („Ce fruntea-mi de copil o-nseninară"), au trecut, acum se prefigurează întunericul etern al morţii („Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, / O, ceas al tainei, asfinţit de sară"). Acest gând al trecerii în întuneric generează sentimentul de tristeţe.

Insensibilitatea, determinată de paralizanta idee a morţii, face ca izvorul poeziei să sece în sufletul poetului („Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri /Cu mâna mea în van pe liră lunec"). Trecutul s-a mistuit în „zarea tinereţii1, atunci când poetul trăia încântarea şi mişcarea sufletului ce i-o dădeau poveştile, doinele, tradiţiile, datinile: „Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară /Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri".

       Această insensibilitate determină o amuţire lăuntrică a spiritului („Şimută-igura dulce-a altor vremuri"), o prefigurare a unui sentiment de durere, care devine dor, aşa cum o spune şi eroina în Luceafărul („O, de luceafărul din cer /M-aprins un dor de moarte") şi o mărturiseşte poetul în elegia Mai am un singur dor, fiindcă pentru romanticul autentic moartea este voluptatea supremă.

      Tema panta rhei o găsim în primele versuri: „Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri /Şi niciodată n-or să vie iară". Această curgere a timpului nu este doar un fapt exterior, ci un proces interior al dobândirii conştiinţei de sine („Abia-nţelese, pline de-nţelesuri"). Această continuă descoperire este semnul penetrării în interiorul Cuvântului, este semnul împărtăşirii cu harul, ce însoţeşte drumul spre conştiinţă. Metafora „ceas al tainei"sugerează că momentul sfârşirii vieţii („asfinţit de sară") li va revela marea taină a eternităţii. Metafora „Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri" este cea mai semnificativă pentru a exprima conceptul de panta rhei. Ea este urmată de metonimia „Iar timpul creşte-n urma mea...".

       Drama poetului este această pierdere a luminii interioare, mărturisită în final „mă-ntunec", ca o prefigurare a destinului său.

Păreri:
  • 5 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 02.01.2014
    super este excelent imi v-a folosi de minune
  • 3 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 20.10.2013
    binisor , dar nu excelent
  • 5 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 24.09.2013
    Un singur cuvant: genial!
  • 5 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 15.01.2013
    foarte bun eseul. exact ce am nevoie.
  • 4 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 08.12.2012
    foarte bun eseul exact ce-mi trebuie
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com