logare  |  registrare

Calistrat Hogaş — Singur

Calistrat Hogaş — Singurzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 12 septembrie 2011
Calistrat Hogaş — Singur
38.98 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Calistrat HogaşSingur


1. Calistrat Hogaş a fost un îndrăgostit de frumuseţile ţării noastre, pe care le surprinde cu talent şi căldură sufletească în volumele sale Pe drumuri de munte şi In munţii Neamţului.

       El continuă, în acest sens, o tradiţie, care începe cu Dimitrie Cantemir, fiindcă acesta, în Descriptio Moldaviae, a surprins imaginea Ceahlăului şi a munţilor Neamţului, tradiţie ce se va continua prin Vasile Alecsandri cu O plimbare la munţi, prin Alecu Russo cu Cântarea României, prin Ion Creangă, fiindcă în Amintiri din copilărie dădea o imagine a Moldovei, ce va constitui un model reluat şi amplificat de scriitori ca Mihail Sadoveanu, Geo Bogza, George Coşbuc şi alţii.


        Calistrat Hogaş mărturiseşte profunda sa legătură cu natura: „Nu ştiu cum vor ft alţii, cât despre mine, ştiu atâta, caprin măsura timpului de îndată ce rămâne pe voia slabă a pornirilor mele de sălbatec, în necunoscutul dar al naturii."Această mărturisire este realizată nu doar cu vorba, ci mai ales cu fapta, fiindcă rătăceşte cu Pisicuţa pe cărările munţilor, adunând în sufletul său imagini, oameni, evenimente, pe care ni le împărtăşeşte cu generozitate. De aceea, Tudor Vianu îl definea prin aceste trăsături: „Acest Creangă trecut prin cultură a dat naştere impresiilor sale de călătorie, adunindu-le cu truda mersului, ca apoi să le transcrie, cu iscusinţa mâinii şi a minţii in valoroasele volume: Pe drumuri de munte şi In munţii Neamţului".

         Fragmentul Singurreâă patru secvenţe mai importante din capitolul omonim, în care scriitorul surprinde, cu multă măiestrie, imaginea naturii, văzută în timpul arşiţei, în furtună, dar şi în feerica renaştere de după această multaşteptată şi binecuvântată ploaie.

         Scriitorul este mereu prezent şi de aceea capitolul se intitulează Singurpentru a ne face părtaşi la trăirile sale, oferindu-ne un spectacol al locurilor, al oamenilor, dar mai ales al impresiilor sale, pe care ni le dezvăluie treptat, ca un mare iubitor al naturii, aşa cum îl găsim şi pe Geo Bogza în Cartea Oltului.


        2. Tema, tratată de Calistrat Hogaş, este dragostea faţă de ţară, iar idee», caic se desprinde ca intenţie a efortului autorului, este că această dragoste faţă de ţară se trăieşte, se agoniseşte cunoscând-o, trăind în mijlocul naturii ei, străbătând munţii şi padinile, împărţind pâinea cu oamenii ei, ascultând doina în codrii de brad şi în murmurul izvoarelor, ascultând cântecul păsărilor sau privind culoarea delicată a florilor.

          Subiectul formează, de fapt, plaiul românesc, viaţa în mijlocul codrului, sufletul românesc, care-şi caută liniştea, echilibrul şi armonia în natură. Atitudinea scriitorului este romantică, fiindcă el vrea să trăiască evaziunea în natură. Găsind o peşteră în mijlocul unei păduri, el se hotărăşte să poposească spre a se odihni împreună cu Pisicuţa, iapa care-1 poartă cu iscusinţă pe aceste drumuri de munte.

 

        Distingem, în derularea acestor patru fragmente, câteva motive, evenimente esenţiale în viaţa naturii: arşiţa, liniştea, furtuna, înseninarea, renaşterea.

„Liniştea netulburată în cer şi pretutindeni" fact ca somnul să-i pară o clipă, iar soarele, care „fusese cu mult mai harnic, se înălţase pe ceruri, în vârful degetelor"ş „se uita furiş... tocmai în fundul peşterii", spionând ca să afle ce face însinguratul călător, care contempla „deşertul înalt şi plin de lumină al văilor adânci". Această linişte este parcă o prefigurare a luptei dintre viaţă şi moarte, fiindcă „Soarele îşi acoperise faţa cu un zăbranic de aburi roşietici şi stihiile păreau că plănuiesc ceva în încremenirea lor".

        Arşiţa este momentul al doilea al naraţiunii, este „miezulînflăcărat", care „muşca cu dinţi de foc" şi „îşi ostoia setea", sorbind ultimele picături ale apei şi ale vieţii ascunse în „ vinele adânci ale lucrurilor". Moartea ameninţa întreaga pădure, încât „Codrii uriaşi, ca o mână de vreascuri netrebnice, se zvârcoleau neputincioşi şi ţipau de usturime înăduşită, sub văpaia incendiului universal".

         Toate parcă „se topeau în văpaia înaltă a cerului aprins"ş lumea părea „cuprinsă, parcă, de neclintirea prefăcută a morţii". Lumea părea incendiată de împărăţia focului, în timp ce autorul meditează la sentimentele „pe care le încearcă cineva, când e aruncat de viu şi fără păcate, în gurile de flăcări ale Tartarului!".

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com