logare  |  registrare

Arta si stiinta conducerii in administratia publica locala

Arta si stiinta conducerii in administratia publica localazoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru smbt, 29 septembrie 2012
Arta si stiinta conducerii in administratia publica locala
Autor: Olya
755.5 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 172
Descriere

Arta si stiinta conducerii in administratia publica locala

 

C U P R I N S

 I.  Evoluţie şi etape în ştiinţa conducerii (în management)

II.  Conceptia manageriala si Administratia Publica

III.  Managerii

IV.  Management strategic. Sarcinile Administraţiei Publice.

V.  Elaborarea deciziei în instituţiile publice

VI. Concepţia managerială şi Administraţia Publică Locală

VII.  Modalitati de actiune specifice managementului strategic

VIII.  Leadership şi management. Alegerea structurilor organizationale in Administratia Publica

IX. Selecţia, dezvoltarea şi evaluarea managerilor

X.  Comunicarea managerială în Administraţia Publică Locală

 

PRINCIPII GENERALE ŞI TENDINŢE ACTUALE

Ca principii generale ale conducerii pot fi descrise:

a. Conducerea prin obiective

b. Învăţarea din experienţă

c. Diviziunea muncii

d. Înlocuirea resurselor rare

e. Convergenţa muncii

f. Funcţiile determină structura

g. Delegarea autorităţii

h. Conducerea prin excepţie

i. Utilizarea celui mai scurt drum, până la decizie.

 

În activitatea managerială se manifestă în prezent câteva tendinţe noi şi anume:

• în domeniul planificării: alianţele strategice

• în domeniul organizării: cultura organizaţională sau corporatistă 200

• în domeniul personalului: competenţa, controlul stresului şi plată în funcţie de performanţă

• în conducere-dirijare: activitatea antreprenorială desfăşurată în interiorul organizaţiei

• în activitatea de control: mecanismele de asigurare şi evaluare a calităţii îngrijirilor de sănătate.

 

     Liderii buni sunt creaţi, nu se nasc. Dacă ai dorinţă şi voinţă, poţi deveni un lider eficient. Liderii buni sunt creaţi printr-un proces fără sfârşit de autodidactism, educaţie, antrenament şi experienţă. Liderul este o persoană caracterizată ca având capacităţi şi realizări deosebite şi care, prin prezenţa şi activitatea sa, conduce, reprezintă un grup, îi exprimă interesele, obţinând în schimb recunoaştere şi prestigiu.

     Pentru a inspira lucrătorii în nivelurile cele mai înalte ale muncii în echipă, sunt anumite lucruri care trebuie să le cunoşti şi să le practici. Acestea nu vin natural, sunt obţinute printr-un proces continuu de muncă şi studiu.

    Persoanele creative se distanţează de restul dintre noi. Contribuţiile lor afectează grupuri mari şi împing organizaţiile spre ceva mai bun. Unii dintre ei îşi execută cea mai mare parte a activităţii în afară sau departe de organizaţie. Ei lucrează în tot felul de locuri: cafenele, aeroporturi, acasă şi beneficiază de o relaţie neobişnuită cu organizaţia căreia i se alătură. Adesea ei au relaţii de la distanţă dar într-un fel anume, instinctiv se încorporează în organizaţie acolo unde este nevoie de ei.

    Oamenii au discutat despre arta conducerii încă de pe vremea lui Platon. Dar din organizaţiile din toată lumea – conglomerate tip dinozaur sau afaceri noi – apare aceeaşi problemă: nu avem suficientă conducere. Trebuie să ne punem întrebarea de ce suntem atât de obsedaţi de conducere? Răspunsul este acela că există o criză a credinţei în lumea nouă care are rădăcinile în evoluţia raţionalistă din secolul al XVIII-lea. În timpul Iluminismului, filosofi ca Voltaire au susţinut că numai prin aplicarea raţionamentului oamenii îşi pot controla destinul. Acest lucru a marcat o dezvoltare incredibil de optimistă în istoria mondială. În secolul al XX-lea, două credinţe au apărut din această noţiune a raţionalismului: o credinţă în progres şi o credinţă în perfectibilitatea omului. Nici nu se sfârşise secolul al XIX-lea, o dată cu scrierile lui Sigmund Freud şi, mai târziu, ale lui Max Weber, că au apărut deja primele fisuri în armură. Aceşti doi gânditori au distrus credinţa omului vestic în raţionalism şi progres. Căutarea actuală a conducerii este o consecinţă directă a lucrărilor lor.

      Fondatorul psihanalizei, Freud, a teoretizat faptul că sub suprafaţa minţii raţionale există inconştientul. El presupunea că inconştientul era responsabil pentru o proporţie semnificativă din comportamentul uman.

    Weber, criticul de frunte al lui Marx şi un sociolog sclipitor, a explorat de asemenea limitele raţionamentului. Într-adevăr, pentru el, cea mai distructivă forţă care operează în instituţii era ceva ce el numea raţionalitate tehnică - pe scurt, o raţionalitate fără moralitate.

      Pentru Weber, raţionalitatea tehnică era reprezentată de o formă particulară de organizaţie – birocraţia. Birocraţiile, spunea el, erau de temut nu din cauza ineficienţei lor, dar pentru eficienţa şi capacitatea lor de a dezumaniza oamenii. Romanele tragice ale lui Franz Kafka sunt mărturia scrisă a capacităţii de incapacitare a birocraţiei. Mai înfricoşătoare a fost mărturia locotenentului lui Hitler, Adolf Eichmann, care a declarat: "Eu am fost doar un bun birocrat". Weber credea că singura putere care putea rezista birocratizării era conducerea charismatică. Dar chiar şi aceasta are o istorie destul de încâlcită în secolul XX. Au existat lideri de război inspiraţionali şi transformaţionişti, care au fost, de asemenea, lideri charismatici, ca Hitler, Stalin şi Mao Tse Tung, care au comis atrocităţi greu de închipuit.

       În secolul al XX-lea a existat un grad mare de scepticism despre puterea raţiunii şi abilitatea omului de a progresa continuu. Astfel, atât din motive pragmatice, cât şi filosofice, a început să se dezvolte cu interes conceptul de conducere. Şi într-adevăr, în anii ’20 a început prima cercetare serioasă. Prima teorie asupra conducerii – teoria trăsăturilor - a încercat să identifice elementele comune ale liderilor eficienţi. În acel scop, liderii au fost cântăriţi, măsuraţi şi supuşi unei baterii de teste psihologice. Dar nimeni nu a putut să identifice ce au în comun liderii eficienţi. Teoria trăsăturilor a căzut repede în dizgraţie, după ce studii costisitoare au ajuns la concluzia că liderii eficienţi aveau o înălţime peste medie sau sub medie.

      Teoria trăsăturilor a fost înlocuită de teoria stilului în anii ’40, în primul rând în SUA. Un stil particular de conducere a fost singularizat ca având cel mai mare potenţial. Era stilul direct, deschis, democratic de conducere şi mii de directori americani au fost trimişi la cursuri ca să înveţe să se comporte astfel. Exista numai un impediment. Teoria captura în mod esenţial spiritul Americii lui Roosvelt – deschis, democratic şi meritocratic. Şi atunci când carthysmul şi Războiul Rece au depăşit acest stil, a fost cerut un stil cu totul nou. Pe neaşteptate, toată lumea era îndemnată să se poarte ca un luptător al Războiului Rece.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net