logare  |  registrare

Consideraţii şi analize de politică fiscală

Consideraţii şi analize de politică fiscalăzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru mari, 10 aprilie 2012
Consideraţii şi analize de politică fiscală
77 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 131
Descriere

Consideraţii şi analize de politică fiscală



    Între economie şi politică operează o relaţie biunivocă potrivit căreia cele două entităţi constituie un sistem închis constituit prin acţiunea feed-back şi feed-before a fluxurilor complementare de resurse şi informaţii specifice:

a) de la economie la politică operează funcţia de popularitate;

b) de la politică la economie operează funcţia de reacţie.

 

Astfel se explică şi se desluşesc influenţele condiţiilor economice asupra sectorului public, precum şi intervenţiile pe care acesta le operează asupra economiei. Politica fiscală însumează metodele şi măsurile de mediere a fluxurilor reciproce dintre cele două mari entităţi.

 

Ca domeniu de interes cardinal în preocupările managementului guvernamental, politica fiscală concentrează activităţile autorităţii publice referitoare la:

-          perceperea şi utilizarea resurselor destinate consumului public;

-          furnizarea şi achiziţia de bunuri şi servicii publice;

-          redistribuirea resurselor şi preluarea unui procent pentru consumul final.

 

      Politica fiscală este o componentă a politicii bugetare pentru că se bazează pe instrumentarul impozitare-taxare. Întrucât dimensionează venituri şi cheltuieli publice, potrivit unor priorităţi subiectiv stabilite, este o politică alocativă şi a soldului bugetar, deoarece conţine şi prevede soluţii pentru acoperirea deficitelor şi pentru valorificarea excedentelor. Politica fiscală este într-o legătură indisolubilă cu celelalte politici economice sectoriale, fapt concretizat în cadrul juridic general, opozabil întregii societăţi şi realizat prin strategie legislativă şi instituţională.

 

    Prin aplicarea unui anumit gen de intervenţionism fiscal, autoritatea publică implementează o anumită politică fiscală. Înseşi obiectivele punctuale urmărite au menirea de a proteja, limita sau stimula diferite sectoare şi procese din activitatea social-economică:

  • incitarea agenţilor economici către anumite investiţii;
  • stimularea exporturilor şi a micilor afaceri;
  • protejarea mediului înconjurător;
  • stimularea sau comprimarea unor activităţi industriale, prelucrătoare sau agricole etc.

 

Calitatea de eficienţă a politicii fiscale se bazează pe exigenţele prezentului, necesităţile viitorului, potenţialul concret al societăţii şi economiei.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Se vinde acest portal, doritorii pot contacta la adresa de email sursa.md@gmail.com