logare  |  registrare

Constituirea şi consolidarea sistemului instituţional al Comunităţii Europene

Constituirea şi consolidarea sistemului instituţional  al Comunităţii Europenezoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru joi, 09 februarie 2012
Constituirea şi consolidarea sistemului instituţional al Comunităţii Europene
102 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 112
Descriere

Constituirea şi consolidarea sistemului instituţional  al Comunităţii Europene



I.1 Instituţiile comunitare ale CECO, CEE şi EURATOM

 

 

    Crearea comunităţilor europene nu poate să fie înţeleasă decât în contextul politic internaţional de după cel de-al doilea război mondial, când în Europa occidentală au apărut trei categorii de organizaţii internaţionale: militare, economice şi politice.

     Începând cu anul 1950 construcţia europeană se angajează pe o cale cu totul nouă. Meritul îi revine lui Robert Schuman care, în numele Franţei, în Declaraţia din 9 mai 1950, propune „să se plaseze ansamblul producţiei franco-germane a cărbunelui şi oţelului sub o Înaltă Autoritate Comună, într-o organizaţie deschisă participării altor ţări ale Europei”.

    În acest fel, declara Robert Schuman „va fi realizată în mod simplu şi rapid fuziunea intereselor indispensabile stabilirii unei comunităţi economice şi se va introduce fermentul unei comunităţi mai largi şi mai profunde între popoare mult timp opuse prin diviziuni sîngeroase.”.

Alegerea cărbunelui şi oţelului se datora ponderii economice a acestor industrii, dar şi necesităţii unor garanţii legate de suprimarea controlului interalizat al zonei Ruhr, pentru ca „orice război între Franţa şi Germania să devină nu numai de negândit, dar şi din punct de vedere material imposibil”.

    La 10 iunie 1950 încep negocieri la Paris, având la bază un proiect de tratat al Franţei, iar la 18 aprilie 1951 se semnează Tratatul de la Paris prin care se instituie Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Tratatul a intrat în vigoare la 25 iulie 1952. El reunea 6 state europene (Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg), întrucât Marea Britanie nu a acceptat principiul renunţării la unele prerogative ale suveranităţii, acceptând doar relaţii de coordonare cu Comunitatea. Tratatul era deschis pentru aderare şi altor state.

   Această organizare economică, ce ducea la unirea pieţelor naţionale într-o piaţă unică, urmărea atât prmovarea producţiei cât şi creşterea profiturilor în comparaţie cu situaţia menţinerii unor pieţe ce urmau reguli şi practici restrictive.

   Deşi era vorba de o piaţă comună sectorială (limitată la cărbune şi oţel), ea crea un precedent instituţional de o deosebită importanţă.

Prin acest tratat se creau 4 organe ale comunităţii:

a)- Înalta Autoritate, organ internaţional, având sarcina de a degaja şi de a face să prevaleze intereseul comunitar, fiind desemnată de către guvernele celor 6 ţări membre;

b)- Consiliul Special de Miniştri, care era un organ cu caracter interguvernamental;

c)- Adunarea Comună, care urma să fie aleasă prin vot universal direct şi care avea sarcina controlului democratic;

d)- Curtea de Justiţie, ca organ jurisdicţional, a cărei sarcină era de a asigura respectarea normelor juridice instituite în cadrul comunităţii.[1]

I.2 Modificarea sistemului instituţional comunitar prin Tratatul de la Bruxelles 1965.

Tratatul de fuziune.

I.3 Actul Unic european şi prevederile lui asupra instituţiilor comunitare



[1] Mihăilă, Marian, Suciu, Stan, Carmen, Dan. op.cit., p. 27,28. 

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net