logare  |  registrare

ANALIZA CRITICII DEMOCRAŢIEI ATENIENE ÎN FILOSOFIA LUI PLATON

ANALIZA CRITICII DEMOCRAŢIEI ATENIENE  ÎN FILOSOFIA LUI PLATONzoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru smbt, 26 martie 2011
DEMOCRAŢIA ÎN FILOSOFIA LUI PLATON
46.06 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 56
Descriere

ANALIZA CRITICII DEMOCRAŢIEI ATENIENE            

ÎN FILOSOFIA LUI PLATON

 

       La fel ca orice alt om, un filosof nu-şi poate alege, după bunul său plac, locul şi timpul naşterii. Nimănui nu-i este însă indiferent unde şi când s-a născut. Aceste doău date iniţiale îi determină fiecărui om drumul în viaţă. Cu atât mai mult locul şi timpul naşterii contează în cazul unui mare filosof, ele hotărându-i nu doar drumul în viaţă, dar determinându-i în mod esenţial şi coordonatele principale ale gândirii. În cazul lui Platon, timpul şi locul naşterii sale sunt: anul 427 î.Hr., în Atena.

       Platon a trăit într-o perioadă de războaie şi de lupte politice care a fost mai zbuciumată decât cea care-l răscolise pe Heraclit. În timpul copilăriei şi al adolescenţei sale, destrămarea vieţii tribale dusese în cetatea sa natală, Atena, la o perioadă de tiranie, iar apoi la instaurarea unei democraţii care sa străduit din răsputeri să se apere împotriva oricărei încercări de reintroducere a tiraniei sau a oligarhiei, adică a dominaţiilor familiilor aristocratice fruntaşe. În anii tinereţii lui Platon, Atena democratică era angajată într-un război împotriva Spartei – oraşul-stat dominant care păstrase multe din legile şi obiceiurile vechii aristocraţii tribale. Războiul a dus la prăbuşirea cetăţii ateniene şi a unui regim de teroare numit guvernarea celor Treizeci de Tirani. Reinstaurarea democraţiei şi a păcii n-a însemnat pentru Platon dobândirea liniştii deoarece dascălul său iubit, Socrate a fost judecat şi executat, iar el şi alţi concetăţeni din cercul lui Socrate au părăsit Atena.

       Scopul spre care Platon năzuieşte este posibilitatea oamenilor de a opri decăderea pe mai departe în domeniul politic prin împiedicarea oricărei schimbări politice. Platon încearcă să înfăptuiască acest scop prin  instaurarea unui stat ferit de relele tuturor celorlalte state, graţie faptului că nu degenerează, că nu se schimbă. Statul ferit de răul schimbării şi corupţiei este statul ideal, perfect. Credinţa în lucruri perfecte şi neschimbate este numită ,,Teoria Formelor sau a Ideilor”.

       Conform dialogului ,,Republica”, forma originară sau primitivă a societăţii, care se aseamănă cel mai îndeaproape cu Forma sau Ideea de stat, cu ,,statul ideal”, este un regat

al oamenilor celor mai înţelepţi şi mai asemănători cu zeii. Acest oraş-stat este atât de apropiat de perfecţiune încât este greu de înţeles cum se poate schimba. Dar, schimbarea se produce. Platon consideră că vraja lăuntrică, războiul de clasă, întărâtat de interesul egoist, de cel material şi economic îndeosebi, este principala forţă a ,,dinamicii sociale”. Cele patru perioade principale ale degenerării politice sunt descrise de Platon astfel: după statul perfect vine întâi ,,timocraţia”, cârmuire exercitată de nobili ce urmăresc onoarea şi gloria; apoi oligarhia, cârmuirea familiilor bogate; iar apoi ,, democraţia”, domnia libertăţii care înseamnă anarhie; iar la urmă ,,straşnica tiranie, al patrulea şi ultimul stadiu de boală al unei societăţi”. Identificând democraţia cu anarhia, democraţii sunt descrişi drept destrăbălaţi, meschini, insolenţi, anarhici şi neruşinaţi, nişte oameni care trăiesc numai pentru plăceri şi pentru satisfacerea unor dorinţe deşarte şi impure.          

       Platon era un adversar înverşunat care condamna democraţia, considerând-o drept guvernare a celor nechemaţi. Argumentele principale ale lui Platon sunt:

- masa populară (oi polloi) este asimilabilă prin natura sa cu un animal sclav sub raportul pasiunilor şi al intereselor sale trecătoare, sensibil la linguşeli, inconstant atât în iubirile cât şi în urile sale: a I se încredinţa puterea, însemna a accepta tirania unei fiinţe incapabile de o minimă reflexie şi rigoare;

- atunci când masele îşi desemnează magistraţii, o fac în funcţie de competenţele pe care ele cred că le-au constatat – mai ales calităţi de limbaj - , văzând în acestea capacitatea politică;

- în ce priveşte pretinsele discuţii din Adunările populare, acestea nu sunt decât dispute, confruntări între opinii subiective, inconsistente, ale căror contradicţii şi lacune denotă cu prisosinţă insuficienţa.

Dar să vedem ce este democraţia, ceea ce critică Platon.

...

Păreri:
Părerea Dvs poate fi prima.
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net